Mă văd,
în oglinzile vieții,
rătăcînd printre lacrimi de dor…
sparg ziduri
prin cortinele sorții
și printre lacrimi
verzi mă strecor.
Calc peste lacrimi
ce sufletu-mi ard,
simt rugul fierbinte
ce mă doare,
urc peste gânduri ,
apoi iar cad,
dar urc…
urc peste gând
în uitare.
Calc peste gânduri
cu struguri pe buze,
pășesc
prin taifun de uitări,
mă-nvălui în dansuri confuze
cu frunze moarte
pe moarte cărări.
Silvia Urlih - 20.11.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu