Când
soarele
mă va culca în florile
de tei,
iar noaptea
mă va ține-n veci de
mână,
din trupul meu
să faceți cenușă
pentru zei
și s-o ascundeți într-un
ochi de lună.
Când
lacrimile-mi vor secătui
privirea,
iar zâmbetul
îmi va fi fost sculptat,
să-mi luați cu voi la
ceruri
adormirea
și să-mi iertați păcatul
din păcat.
Când
ceru-mi va deschide
nemurirea
și când pământul
mă va vrea în palma lui,
să știți că mi-a șoptit plecarea
să urc la casa mea,
la casa Domnului.
Și când
cenușa-mi va pluti
peste copaci,
iar îngerii
îmi vor cânta ultimul
cântec,
eu vă las scris
că vreau
să dorm în câmp de maci,
să mi se piardă sufletul
în roșul lor
descântec. 26.11.2012
(fiului meu )
Silvia Urlih
Splendid!Doar cenușă nu!
RăspundețiȘtergere