Te
privești cu ochi înlăcrimați
din
spatele gratiilor sufletului tău
secătuit
de lupta cu tine,
de
lupta cu cei din jur.
Lacrima
îți îngheață
pe
zâmbetul pictat cu neglijență ,
în
spatele zidului în care te-ai ascus.
Nimeni
nu te aude,
nimeni
nu te vede pentru că te-ai zidit.
Te-ai
zidit pe tine,
ți-ai
zidit zâmbetul,
ți-ai
zidit sufletul ,
ți-ai
zidit iubirea,
de
teama răului ce ți-a ucis visul,
clipă
de clipă.
Sparge
zidul !
strigă
timpul
Sparge
zidul
din
cărămizi sparte
și
zidește-te în lumină !
Sparge
zidul
clădit din
resturi de cioburi pline de ură
și
zidește-te în iubire !
Sparge
zidul
cu lumina
iubirii sufletului tău
cald,
tandru și pur!
Silvia Urlih 17.11.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu