Un suflet
căzut peste
flori
arămii
ca de zgură,
uitat
printre ploi
nesfârșite,
se vede–n copilul inocent
ce
fură
dragostea
din timpuri
pârguite.
Un suflet pictează
cu
ceru-nvolburat,
pe pânza
trecutului
prezentul
din lut ,
își șterge
plânsul
cu-n nor
încercănat,
și
își sădește-n floare
un nou început.
Un suflet
te
roagă
să-l grațiezi,
aruncă-n trecut
sculptate
cavouri…
își urcă o casă
în
albe livezi,
grădină să-i
fie
livada din
nouri.
Silvia Urlih 18.11.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu