În toamna
desfrunzită
de ceru-ngălbenit,
cu-o rază de soare
tu noaptea
ai deschis,
știam că
ești
culoare din
verde infinit,
venit să
scriem
cuprinsul
dragostei de necuprins.
În toamna sufletului
ai sădit
și
a-nflorit,
o albă, vie,
candelă-n
iubire…
credeam că-n
toamnă ,
iubirea a
murit…
dar ai venit
și vom pleca
spre nemurire.
Cântecul
lebedei pierdute în etern
se-aude,
îl simt valsând
la vechiul bal,
în sufletul
pustiu
simt cum se
cern
stropi vii
de viață
din piatra
de opal.
Silvia Urlih 17.11.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu