Pe trup ofilit
de amintiri
curg lacrimi de aghiazmă
ce spală păcate,
scrii și zidești
în file doiniri ,
din candela ce-ți șoptește
cuvinte în noapte.
Îmbătat de iubire
răsari,
prin pământuri aride,
încerci să sădești
busuioc în albastre livezi,
răscolești în altare
ruga-ți fierbinte
s-o vezi.
Te cheamă lumina
din vechi univers,
prin negru tunel
în genunchi tot alergi,
în suflet strângi
vers după vers,
lumină să-ți fie,
când ”acasă” ajungi.
Silvia Urlih 13.11.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu