CU MASCĂ FĂRĂ MASCĂ - Silvia Urlih

Ești obligat să porți o mască,

e masca zilei

ce o scoți de dimineață,

pe chip îți stă

precum o cască,

cu zâmbet hâd,

ascuns de viață.

Ești obosit și uneori te saturi,

ai vrea

al măștii fals

să îl arunci,

viața te păcălește,

nu-ți dă sfaturi,

ce să mai faci tristețea s-o alungi ?

Trăiești în deznădejde și uitare,

uiți masca uneori

să o lipești pe chip,

te lași furat de-ncredere

și cauți alinare,

dar ești lovit

cu bulgări de nisip.

Sunt suflete ce zboară spre un vis,

vor libere

sub soare să-nflorească,

cu vorbe grele sunt ucise,

minciuna le-a ucis.

și-atunci te-ntrebi :

Cu mască, fără mască ?

Silvia Urlih 30.04.2012

AȘ TRĂI ÎN MINE - Silvia Urlih

Aș trăi și aș muri

aș muri și aș învia

aș plânge și aș cânta…

aș cânta lumii

aș împreuna mâinile

m-aș ruga și aș cânta

aș trăi !

Aș dansa și aș muri

aș muri în mine

aș trăi în mine

aș cânta, aș dansa

și aș spune lumii

că e rău , că e bine…

aș trăi !

Aș sta, aș aștepta,

aș merge,

dar clipa aleargă, nu stă…

aș pluti

dar nu am aripi,

aș plânge

dar nu am lacrimi,

m-aș ascunde

dar nu am unde…

      aș trăi !     

Aș trăi și trăiesc,

aș zbura și zbor,

aș iubi și iubesc,

aș dansa și dansez,

aș cânta și cânt,

aș plânge,

dar...

de ce să plâng ?!

trăiesc,

trăiesc cu mine

în mine

trăiesc !

Silvia Urlih 30.04.2012

PETALE DE PLOI

Sunt focuri ce ard în inima lumii

Se-aprind din răutate, din urât

Urcă din hăuri, spre buza genunii

Se-mprăștie pe cerul mohorât

Sunt fulgere roșii de amăgire

Se lasă spre seară , în lume se zbat

Pădurea și marea se-ngână-n tăcere

Dansează în ritm de acrobat

Sunt gânduri de dor ce vin din zenit

Spală cu nori iubirea albastră

Se-oprește la tine, te-ntrebi de-a venit

Să-ți aline privirea, cu aripa-i măiastră.

Sunt curcubee din iubiri împletite

Coboară spre lume, coboară spre voi

Din albastru și alb, sunt speranțe ivite

În pas de vals ne cheamă cu petale de ploi.

 Silvia Bya

PĂDUREA DIN MINE - Silvia Urlih

Sunt…

seculara pădure sunt …

mă primenesc cu arderea ierbii,

cu verde te apăr,

prin anotimpuri, codrii tăi amuțesc,

în anii mei,

 din amnar,

focul iubirii îl scapăr.

Sunt …

de câte vieți tot cobor pe pământ ?
te  caut…

aștept imagine din vis, să te-ntâlnesc,
îți spun vorbe dulci,

dar

sunt spuse în gând
te aștept la izvor,

cu florile vieții

să te gătesc.

Prin codrii mei mă caut,

sunt încă nălucă,

mă strigi,
stele din ceruri ne leagă,

eu

te privesc, ,
te cresc iederă,

te văd cum cu gândul  m-atingi,
în mistere te învălui,

dar…

mă grăbesc..

Îmi ești scoarță vieții,

din trup înverzești,
lăstarii din tine mă strâng,

mă cuprind în aripă,
iarba ochilor mei

te vede

cum înflorești,

pădurea din mine e fulg,

e zbor de o clipă.

Silvia Urlih

ALBASTRĂ LĂCRĂMIOARĂ

Erai cândva o lacrimă cu zâmbete sub gene

Tot alergai desculță în floarea dimineții

Cu soarele te–ai însorit când ai pornit alene

Să răzvrătești furtuna, să înflorești nămeții

Erai o floare-albastră de lună-ndrăgostită

Sperai sămânța ta să nască alte flori

Cu dragoste ți-ai mângâiat floarea dorită

Din seva-ți ai hrănit-o din zori până în zori

Vegheai la floarea ta îmbobocită

Nu ai permis să fie de ura lumii-atinsă

Doreai să fie în rădăcină bine-nfiptă

Iubirea ta a ajutat-o să nu se lase-nvinsă

Un fulger negru a venit din hău și cu putere

Te-a frânt…petalele ți le-a împrăștiat

Ți-ai mângâiat în taină rănile și cu durere

La rădăcină cu lacrimi te-ai udat

Tulpina iar ți-e ruptă, dar ție nu îți pasă

Spinii te-au înțepat și ai căzut…dar te-ai sculat

Bobocul tău azi are două zorele-n casă

Cu  seva-i le hrănește să nu pice-n păcat.

Erai și încă ești albastră lăcrimioară

Din lacrimile tale înmugurești sub soare

Vremea e-n asfințit, e frig și este seară…

Dar… petalele-ți sunt soare iar lacrima, licoare.

Silvia Urlih

SPETANȚA LUMINII

Sunt zile când aș vrea să zbor

Să ajung la inima lumii

Să cânt doinele de dor

Să ating razele lunii…

Sunt zile când aș vrea să plâng

Să descarc ciutura –n somn

Să alerg desculă-n crâng

Să mă-nchin la Sfântul Domn…

Sunt zile când în maci mă-nnec

Să fiu cu mine un întreg

Să zbor spre cer, apoi s-alunec

Încet…să uit trecutul vitreg .

Sunt zile când aș vrea să fiu…

Să fiu iubire între veacuri

S- ating stângaci vechiul crochiu

Să aduc luminii dalbe leacuri.                            

Sunt zile când ușor mă-nclin

Îngenunchiez, poate mai cad

Din floare uneori mai beau pelin

În speranța luminii mereu mă scald.

Silvia Bya

DRUM DE NICĂIERI- Silvia Urlih

Sunt drumuri

care vin de nicăieri,

mă-nvârt în loc

mă amețesc

m-agăț de vânt ,

mă rog de ieri,

să îmi arate calea

să știu cum

să trăiesc.

Sunt drumuri…

se învârt în jurul meu,

tot caut,

încă mai caut o ieșire,

poate-am ales ce-a fost mai greu…

dar știu

că asta e

a mea sortire.

Sunt drumuri

care vin din neființă,

când l-am găsit

pe-al meu

a fost o reverie,

mi-am pus în suflet

suflet și credință

și mi-am dorit

ca plăsmuirea

să  învie.

Sunt drumuri

strânse din milenii,

poate-am pornit pe-al meu,

pe cel visat,

poate am obosit

de lungi bejenii,

poate că am primit

ce mi-a fost dat.

Silvia Urlih 28.04.2012

DANSUL PĂDURII - Silvia Urlih

Un spirit călător

prin umedă pădure,

plutește

în genunchi spre rădăcină,

caută iubirea

în perla din mure,

o caută

și-n floarea de sulfină .

E spiritul

un arbore în zbor,

dansul i-e cântec

și iubire,

ce drag i-e cântul…

ce ușor!

dar iute-i

curge frunza

spre pădure!

Se prinde-n dansu-i

de un vis,

visează

că se plimbă cu pădurea,

se odihnește pe floarea de cais,

să rupă din durere

amintirea.

Se prinde-n dansul său

de un lăstar,

pădurea lui îl cheamă

în tăcere,

iubirea îl așteaptă,

să îi ofere-n dar,

iubire rătăcită

în veșnică iubire.

Silvia Urlih 27.04.2012

CE E IUBIREA ? - Silvia Urlih

Ce e iubirea …

vom ști oare vreodată ?

de unde vine

și până unde merge,

de ce e mută

surdă și tăcută,

de ce îți toarnă în privire

lacrimi, ură, sânge...

Ce e iubirea ?

e simplă întrebare

e fuga de-ntuneric,

e zbor de înger spre lumină,

e rupere de tine,

e cedare,

e acceptare…

e iertare

e susur de izvor

scris în surdină.

Ce e iubirea ?

e vuiet ofilit ce apa o îngheață,

e zbor de flutur

ce dansează,

e licăr viu

în zor de dimineață,

e candela

ce arde-n fulger….

e plâns tăcut

care vibrează.

Ce e iubirea ?

e cântec scris cu inima pe stele,

e lăcrimarea florii

de narcis,

e un ocean de curcubeu

cuprins în joc de iele,

e despărțirea

trupului

de vis.

Silvia Urlih 27.04.2012

STRÂNG VIAȚA ÎN CĂUȘ - Silvia Urlih

Sunt cântecul viorii …

o soartă de artist,

trăirile le cânt

cu note calde,

cântul mi-e vesel,

dar

uneori mi-e trist,

precum tăcerea

ce curge din balade.

Eu pot fi mâna

ce mângâie arcușul…

pot fi artistul

cu zâmbet trist pe față,

pot fi un scânteia

ce-și strigă cărăușul,

pot fi o lacrimă

ce soarta și-o descântă-n viață.

Mai pot fi gama

ce strânge de arcuș

dar nu pot scrie cu râul

nici o notă,

pot fi genunchiul

cu mâinile căuș,

pot strânge viața

să strig la ea…

să nu-nțeleg o iotă.

El scrie textul

iar eu,

 doar joc în piesă…

e rolul vieții mele…

sunt chiar eu,

ieri m-am născut în zori

fără adresă,

mâine

când bate gongul,

la epilog,

e Dumnezeu.

Silvia Urlih - 27.04.2012

MOZAIC - Silvia Urlih

Sunt adiere

sau sunt fum,

sunt gând

sau întrebare,

poate sunt

floare

sau al său parfum

sunt…

cine sunt eu oare ?

Sunt…

sunt cine vrea El

ca să fiu,

poate că sunt

un nor sub soare,

poate sunt cântec

în pustiu

sau poate sunt durerea

care doare.

Sunt plâns,

sau poate că

sunt râs,

poate că sunt un val

de  mare,

poate că sunt

al meu surâs,

sau poate sunt

o lumânare.

Sunt luna,

sau poate sunt

un vis,

poate că sunt

 o lacrimă pe chip,

poate că sunt un pas

spre paradis,

sau poate sunt

al mărilor nisip.

Sunt melodia vieții

cântată de chitară,

poate că-s doar

un fir de praf,

poate sunt

noaptea dintr-o vară,

sau poate sunt

un început

de paragraf.

Poate că-s toate-acestea la un loc,

sau poate că nu sunt nimic,

poate că-s rugul ce s-a ferit de foc,

sau poate sunt… un mozaic

Silvia Urlih 27.04.2012

EU SAU SUFLETUL ?!

Sunt frumoasă când la eternitate privesc

Mă nasc și renasc din pasărea phoenix

Mă caut , mă identific cu mine și găsesc

Prin căutări , răspunsuri la marele ”X”

Sunt frumoasă când prin plete

Adie divinul , când mereu mă regăsesc

Când eu și destinul compunem cuplete

Când prin viață zâmbind… eu pășesc.

Sunt…sunt eu și cu mine o ființă

Ne-am cunoscut întâmplător pe pământ

Când ne-am văzut ne-am pus o dorință

Să fim împreună…eu și cu mine…până când ?

Sunt…..de fapt noi două suntem

O singură suflare, o trăire

În adâncul sufletului meu împreună pătrundem

Eul mă-ntreabă.. :cine ești tu,ce vii din adormire ?

Sunt frumoasă eu ? Eu ? nu…sufletul

Sufletul mi-e frumos, el se oglindește pe față

Sufletul meu mi-a găsit trupul

El mă îmbărbătează în fiecare dimineață.

Silvia Bya