Sunt sufletele noastre
triste acceptări,
sunt focuri
care ard
printre ghețari,
sunt muguri
aruncați de vânt
fără cărări,
sunt sufletele uitate
în ramuri de arțari.
Sunt sufletele noastre
râuri care urcă,
cresc din izvoare,
se-mbată cu credință,
sunt suflete puternice,
pot singure să-și ducă
crucea
îngenunchiați
de suferință.
Sunt sufletele noastre
biserici încuiate,
cheia credinței s
e află
în masa din altar….
sunt lumânări
ce luminează-n noapte
și caută iertarea
să o primească-n dar.
Sunt sufletele noastre
icoana biruinței
sunt flacără
din focul neatins….
se rătăcesc ades
pe drumul
necredinței
în căutarea stelei
pe cerul necuprins.
Silvia Bya Urlih
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu