Sunt
drumuri
care
vin de nicăieri,
mă-nvârt
în loc
mă
amețesc
m-agăț
de vânt ,
mă
rog de ieri,
să
îmi arate calea
să
știu cum
să
trăiesc.
Sunt
drumuri…
se
învârt în jurul meu,
tot
caut,
încă
mai caut o ieșire,
poate-am
ales ce-a fost mai greu…
dar
știu
că
asta e
a
mea sortire.
Sunt
drumuri
care
vin din neființă,
când
l-am găsit
pe-al
meu
a
fost o reverie,
mi-am
pus în suflet
suflet
și credință
și
mi-am dorit
ca
plăsmuirea
să învie.
strânse
din milenii,
poate-am
pornit pe-al meu,
pe
cel visat,
poate
am obosit
de
lungi bejenii,
poate
că am primit
ce
mi-a fost dat.
Silvia Urlih 28.04.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu