MI-E SUFLETUL BALADĂ - Silvia Urlih

Mi-e sufletul cărare

peste al vieții zbor,

o aripă

ce lăcrimează

pe șoapta înserării,

mi-e sufletul îmbălsămat

de viață

și de dor,

ce-a adormit puțin

 pe mantia visării.

Mi-e sufletul plutire

printre uscații nori,

se zbate alergând

spre-nsingurata

 lună,

culege dintre spini

îngenunchiate flori,

să–și împletească-n ele

iertarea

 în cunună.

Mi-e sufletul

un zbor

prin ploile curate,

mă spăl în stropii lor

cu dimineața nopții,

merg în tandem cu vântul

și zilele în șoapte….

mă duc

dusă de vânt

pe drumul crud

 al sorții.

Mi-e sufletul îmbălsămat

în cântec de viori,

mi-e sufletul baladă

șoptită blând pe șoapte,

baladă scrisă-n soare

cu soarele

 din sori,

ce-a ațipit pe raza

culcată

peste noapte.

Mi-e sufletul o filă

deschisă-n cartea vieții,

am scris în ea

 cu dor

și-am pus-o în tezaur…

 eu,

 n-am lăsat din mână

sortitul frâu

 al sorții

și am să scriu în ea

cu litere

de aur.

Silvia Urlih 07.04.2012