Nu credeam să-nvăț a mai trăi vreodată,
Uitarea să îmi fie cale de
scăpare,
În umrele trecute să nu fiu
ancorată
Să mă îmbete viața cu ruga din
altare.
Privesc în urmă timpul , prin
inima-mi pătată,
Las mort trecutu-n urmă, dar
tatuat rămâne,
Din suflet nu se șterg greșeli
ce-au fost odată,
Greșeli ce-au dispărut, dar am
rămas cu urme.
Aliniez în suflet imagini
nedorite,
La limita de Rai sufletul
rătăcește,
Trimit spre cerul nins ,cuvinte
nerostite,
Mă legăn în credința ce nu mă
amăgește.
Viața mi-a dat cu-o mână cu alta
mi-a luat ,
Trăiesc în trupul mort cu suflet încă viu,
Imagini cu speranțe în mine-au continuat,
Să reânvie astăzi, să vină din pustiu.
Nu credeam să-nvăț să mai trăiesc vreodată,
Să uit urâtul vieții, să merg cu-a mea dorință,
Voința mă ajută să uit ce altădată,
M-a țintuit din zborul spre sfânta mea credință.
Nu credeam să-nvăț a mai trăi în azi,
Să uit ce altădată cu lacrimi m-a spălat,
Să înțeleg că-n viață de multe ori mai cazi,
Dar poți să te ridici ,de nu continui în păcat.
Silvia Urlih 02.04.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu