CANDELA IERTĂRII - Silvia Urlih

Sunt candelă

de lampa lunii aninată,

din vise am ales uleiul sfânt,

cu flori de salvie

am uns

poarta visată,

să se deschidă ,

să pot la Domnul 

să pătrund.

Sunt puse-n candelă;

iertare, vise

și dorințe,

un amalgam de gânduri,

doruri

și trăiri…

icoanei sfinte mă rog

să ies din neputințe

să pot ierta,

să pot urca

spre cele zări.

Sunt candele ce ard

cu flacăra iertării…

le caut,

uleiuri sfinte să culeg

din smirnă,

să las în urmă

cenușa tristă

a–ntristării,

în suflet ,

pace 

și iubire

să se-aștearnă.

Privesc în suflet,

cristale curg șiroaie,

mă bucur,

mă înfioară ce disting…

văd  suflet mândru

ce nu se încovoaie

sub greutatea crucii

ce-i astăzi

ca un fulg.

Sufletul mi-a ars

în sute de luceferi,

unul a rămas

să-mi fie scut …

mi-a dăruit 

din candela iertării îngeri,

să mă asculte,

să mă înalțe,

să-nvăț cum să m-ascult.

Aprind cu inima

scânteia de iubire,

trimit spre ceruri

lumini de mulțumire…

 fost-am un suflet trist,

dezamăgire…

sunt astăzi fericire ,

liniște

și împlinire.

Silvia Urlih 01.04.2012