Se mișcă cu greu...
din somnuri se scoală,
povara-i împinge
spre icoana iertării,
sunt marame albastre
pe file
de smoală,
fîșii plăsmuite
de drumu-nserării.
Văd
trupuri zdrobite
ce caută-n seară,
un zâmbet din zâmbet
să le zâmbească…
se-agață
de sălcii
pe-o frunză fugară,
să scape de beznă ,
să scape
de mască.
Sunt
umbrele sorții ce-și caută trupuri,
în suflet
încearcă să se ascundă…
umbrele-s ochi
ce sapă-n adâncuri,
prin trunchiuri sleite
să stea o secundă.
O stea
reaprinde candelabru-nserării,
umbre
se-arată din vraja visată…
sunt
suflete-n mierea acră-a durerii
ce-și mângâie-n noapte
icoana uitată.
Silvia Urlih
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu