Cândva,
erai un suflet sterp, arid…
cândva,
îți căutai un trup
ca să trăiești…
aveai un chip înnegurat,
livid
te căutai
prin ceruri cu povești.
Ai căutat
și ai găsit
o rădăcină,
te-ai agățat
de crengile-i uscate,
visai
la vremea ce avea să vină,
sperai
că amintirile-ți vor fi uitate.
Ai căutat
prin vremile trecute,
un trup
asemena cu trupu-ți sec…
prezentul
nu a vrut să te asculte,
a mers
pe lângă tine ca un melc.
Cândva,
în vremile de mult uitate,
erai
un suflet rătăcit
dar te-ai trezit,
te-ai regăsit
cu gândurile încuiate
te-ai regăsit ,
căci amintirile-au murit.
Ești astăzi
cu rădăcinile-nverzite
Cum te-ai trezit ?
Poate c-ai învățat !
Ai învățat
să nu repeți greșelile-n păcate
ai învățat
căci întunericul în urmă l-ai lăsat.
Silvia Urlih 10.04.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu