Sunt
cântecul viorii …
o
soartă de artist,
trăirile
le cânt
cu
note calde,
cântul
mi-e vesel,
dar
uneori
mi-e trist,
precum
tăcerea
ce
curge din balade.
Eu
pot fi mâna
ce
mângâie arcușul…
pot
fi artistul
cu
zâmbet trist pe față,
pot
fi un scânteia
ce-și
strigă cărăușul,
pot
fi o lacrimă
ce
soarta și-o descântă-n viață.
Mai
pot fi gama
ce
strânge de arcuș
dar
nu pot scrie cu râul
nici
o notă,
pot
fi genunchiul
cu
mâinile căuș,
pot
strânge viața
să
strig la ea…
să
nu-nțeleg o iotă.
El
scrie textul
iar
eu,
doar joc în piesă…
e
rolul vieții mele…
sunt
chiar eu,
ieri
m-am născut în zori
fără
adresă,
mâine
când
bate gongul,
la
epilog,
e
Dumnezeu.
Silvia Urlih - 27.04.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu