Aleargă anii, clipele se-apleacă,
rămâne-n urmă noaptea
la braț
cu amintirea,
dar niciodată n-o să treacă
ce-a fost frumos….
când Doamna veni-va
cu murirea.
Mi-s anii grei,
da-i duc
cu demnitate,
chiar dacă pletele se-mbracă-n ghiocei
de gânduri
gândurile din mine-sancorate
iar anii…
anii ce-au fost…
nu voi uita de ei.
Au fost și ani
în care-am plâns
și am oftat
dar m-au luat în brațe
și am urcat spre stele
au fost ai mei,
anii m-au ajutat
să plămădesc în suflet ferestre
vieții mele.
Sunt anii mei,
au fost
și vor mai fi,
stau mărturie pentru ce am fost,
speram ,
știam
că va veni o zi,
o vreme-n care trecutul, trecutul meu
are-un rost.
Au fost și ani
în care-au fost dureri,
i-am petrecut cu sufletul
deschis,
la Domnul am cerut
și am primit puteri,
să merg cât mai departe,
și să ajung
la vis.
Azi,
anii-au obosit ca frunzele-n uscare…
au fost frumoși,
au fost și-ntunecați câteodat…
din fragedă pruncie eu mi-am dorit
”urcare”
și n-am rămas în drum,
deși
ades,
de mine m-am împiedicat.
Silvia Urlih
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu