Plâng
florile iubirii, uscate, pe drum,
plâng
de tristețe, dorul le-ndoaie,
floarea
iubirii e făcută scrum,
de ploile din mine, de vântul iute, ce mă taie.
Sunt pentru mine binecuvântare,
poate-au venit trecutul să mi-l spele,
poate-au venit
să mă învețe-a lor zburare,
poate-au venit spre cer să plec cu ele.
Ploaia e rece, tristă și însingurată,
mă vrea alături să îi fiu aproape,
vrea să-mpărțim la două clipa asta-nceată
cu timpul să ne fim, dacă … se poate.
Azi, pentru mine-s binecuvântare ploile cerești,
mă spală de-amintiri ce mă-mpresoară,
mă primenesc cu haine noi, Dumnezeești
și mă conduc spre alte sfere ce nimeni nu
le-aflară.
Silvia Urlih
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu