Aș vrea să-ți scriu,
dar
foaia e aproape adormită,
iar
marginile parcă-s în picaj,
scrisul mi-aleargă,
iese din pagină
și se agită,
s-a speriat de lacrimă,
de gând
și de mesaj.
Aș vrea să-ți scriu ,
însă
cuvintele se-ascund ,
încerc să le găsesc
le caut în sertar
le șterg de praf,
le dau lucire
încerc în miez să sap cât mai
profund,
scriu
recitesc, iar scriu…
și-mi par un epitaf.
Aș vrea să-ți scriu,
să-ți spun
ce sufletul îmi spune,
să-ți scriu…
însă
auzul mi-e bolnav
și nu m-ascultă,
mă uit la foaia goală,
îmi simt gândul tăciune,
și-atunci…
rup lacrima, rup gândul, rup
sufletul,
căci… uite,
nu m-ajută.
Silvia Urlih08.11.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu