I-am
spus sufletului meu
să
plece
la
culcare,
nu
vreau să-l las să mai alegre
cum
o făcea
mereu,
i-am
spus
și-i
spun să râdă,
chiar
dacă asta doare,
îi
poruncesc să doarmă
un
timp,
în
gândul meu.
Îi
spun sufletului meu
s-adoarmă
o
secundă,
să nu
respire-o clipă,
să se
mai odihnească,
să-și
facă pled din cer
sub
el
să
se ascundă ,
să
doarmă,
să
viseze
și
să
nu mai bolească.
Îi spun
sufletului meu
să
se întoarcă-n trup,
îi spun
că
locul lui e-aici,
printre
ciulini,
îi spun
că mi-este
creangă
și
nu vreau să o rup,
îi spun
că-n
astă viață
sunt
maci
dar
sunt
și spini.
Silvia Urlih 12.11.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu