Damnat îmi este gândul,
magie-i
răsăritul,
îngenuncheat mi-e trupul
în fața
lumânării,
privirea mi-este plânsă,
uzat mi-e
asfințitul,
desfigurat mi-e chipul când
mă închin
iertării.
Iertarea,
încuiată în vechi,
uitat,
sertar ,
e pusă la păstrare
stă
ca și în mormânt,
e panaceul vieții,
cuvânt scris pe un zar,
cuvânt păstrat de veacuri
sub sacru
jurământ.
Pe umeri
poartă stânci,
talerul îl despică,
cuvântul
e prea greu,
nu vrea nicicum
rostit,
se-nvârte-n labirint,
i-e teamă,
îi e frică…
ce greu este de spus :
Iertare,
am greșit!
Silvia Urlih 26.11.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu