NU MAI AM TIMP - Silvia Urlih

”Avem timp pentru toate.
Să dormim, să alergăm în dreapta şi-n stânga, să regretăm c-am greşit şi să greşim din nou, să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine, avem timp să citim şi să scriem, să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris, avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm, avem timp să ne facem iluzii şi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu.
Avem timp pentru ambiţii şi boli, să învinovăţim destinul şi amănuntele, avem timp să privim norii, reclamele , sau un accident oarecare, avem timp să ne-alungăm întrebările, să amânăm răspunsurile, avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm, avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem, avem timp să primim lecţii şi să le uităm după- aceea, avem timp să primim daruri şi să nu le-nțelegem.
Avem timp pentru toate.
 Nu e timp doar pentru puţină tandreţe.
Când să facem şi asta - murim. ” Octavian Paller

Doar că eu… eu nu mai am timp… da… nu mai am timp. Clipele zboară, secundele nu mai sunt ceea ce știam cândva că sunt, orele aleargă cu mine, pe lângă mine și … nu mai am timp. Nu mai am timp pentru că timpul trece, timpul vine, vine și iar trece. Am învățat multe și mai am încă multe de învățat.

Timpul este iluzie, noi suntem iluzie, iubirea… iubirea însă este o stare de spirit pe care o trăim acum și aici. Iubirea de mine, de Dumnezeul meu, iubirea de cei dragi mie, de cei de lângă mine , există. Respir și inspir împreună cu timpul același aer de întomnire.

Nu mai am timp să mă cert cu nimeni altcineva, decât cu mine însămi , nu mai am timp să invidiez, nu mai am timp să urăsc, nu mai am timp să las lucrurile începute și neterminate. Nu mai am timp să mă justific și nici să dovedesc cuiva cine și cum sunt. Nu mai am timp să uit cine sunt și nici să fiu cine vor alții să fiu. Nu mai am timp și nu mai vreau să mă las cu bună știință folosită , mințită, trădată și rănită. Nu mai am timp să amân să trăiesc așa cum vreau eu, nu mai am timp să aștept fericirea, pentru că ea îmi era alături, doar că eu nu o vedeam, nu o simțeam.

Da, a sosit timpul să-mi acord mie toată atenția. Trebuie să am timp, trebuie să-mi fac timp pentru mine și sufletul meu. Am timp să fiu bună, să iubesc și să dăruiesc ceea ce primesc din plin de la divinitate. Am timp, pentru că viața m-a învățat să-mi fac timp pentru mine și cei dragi mie.

Îmi spun că nu am trecut prin întâmplările și provocările vieții fără să trag învățăminte. Să fie privilegiul vârstei ? Este timpul să mă împac cu mine însămi, să mă accept așa cum sunt, cu defectele și calitățile mele, să nu mă mai urăsc pentru greșelile făcute. Am greșit și mi-am conștientizat greșelile. M-am iertat, pentru că altfel nu aș mai avea puterea să-i iert și să-i iubesc pe cei de lângă mine.

Este timpul să-mi ascult cântecul dulce și suav al sufletului și să-mi continui viața doar după cum îmi dictează el. Poate că trebuie să scriu, deși nu am făcut-o până în toamna anului 2011, să-mi las între coperțile cărților, trăirile și o lacrimă tăcută de suflet. Poate că trebuie să-mi las sufletul să strige tuturor că sunt un învingător, că omul este un învingător.

Poate…

Știu astăzi că m-am iertat , că m-am împăcat cu  mine , că trebuie să ascult glasul pădurii care-mi cere să mă hrănesc cu seva ei . Muntele, pădurea, natura, toate într-un gând  îmi spun că sunt un învingător.

Știu că nu trebuie să-mi pese dacă sunt invidiată și că trebuie să râd ascultând glasul pământului ce vine din infinit.

Știu că nimic nu este întâmplare, nu este coincidență, că totul este rânduială că Dumnezeu lucrează prin oameni, dacă înțelegi care îți este misiunea și că pot merge mai departe de mână cu răsăritul.

Știu că prin iubire și iertare sunt ceea ce sunt astăzi, că sunt ceea ce gândesc, ceea ce-mi doresc, pentru că Dumnezeu mi-a spus că sunt a lui, pentru că am reușit să aprind candela iertării.

Știu că mă conduce sufletul și nu mintea, că mi-am dorit și am reușit să devin OM, pentru că am găsit drumul trezirii.

Știu că dacă nu țin pasul cu timpul, mă vor ajunge din urmă anotimpurile . Am învățat să-mi răsfoiesc toamna, chiar dacă plouă cu frunze ruginii.

Știu că lucrurile pe care nu le fac la timp nu le voi face niciodată , am ales să cochetez din când în când cu singurătate și că am făcut un legământ cu mine să țin aprinsă lumânarea timpului.

Am aflat că o femeie puternică și frumoasă poate fi asemuită unui trandafir alb, ce-și ascunde timiditatea, sensibilitatea, dăruirea, în spatele unor spini și că puțini sunt bărbații care au curajul să-l culeagă.

Știu să văd și să simt alb, căci sunt lumină din lumină, iubire din iubire, că mi-am dorit și am reușit să fiu noul om !

Știu că uneori cuvântul rănește că tăcerea ucide, că ele, cuvintele se simt și de multe ori ard.

Știu că trebuie să-mi ascult sufletul și că cea din oglindă sunt întotdeauna EU, că pot fi soare, că pot sta de vorbă cu timpul.

Știu că sufletul mi-a fost bolnav, dar mai știu că ceea ce nu te doboară te ridică.

Știu că a trebuit să-mi fiu profesor și elev și că astăzi vreau doar să ”aud”,  știu astăzi că m-am uitat în trecut și am învățat să văd viitorul, că am fugit din pustie spre Dumnezeu.

Știu că mi-am făcut drum prin nămeții vieții pentru a ajunge la ”casa părintească” pe care mi-am redescoperit-o în mine și-i mulțumesc cu plecăciune lui Dumnezeu pentru asta și pentru că m-a făcut una cu pomul, cu măreția și verdele lui.

Știu acum să mă uit în trecut cu detașare și am învățat cum să privesc spre viitor. Am făcut un pariu cu viața și știu că trebuie să-l câștig.

Știu ce este prietenia , pentru că am găsit ,când am avut nevoie, un umăr pe care să-mi las lacrimile, dar mi-am și oferit umărul.

Știu că eu am ajuns pe val, iar cel ce mi-a provocat dureri , suferințe și nedreptăți a ajuns în noroi, știu că m-a măcinat uneori sentimentul de vinovăție și că visul nu mi-a fost și nu mi-e vis.

Știu ce înseamnă să fii dezamăgit de cel ce ți-e drag.

Știu cât de greu este urcușul spre lumină și acum știu să spun Da și NU pentru că eu îl am pe Dumnezeu.

Știu că a început să plouă pe mine și în mine cu toamnă , deși alerg să nu mă prindă anotimpurile și că am fost de multe ori la răscruce de drumuri.

Știu cum să Îi vorbesc lui Dumnezeu, știu să-mi ascult cântecul tainei .

Și mai știu , da , știu foarte bine, că mi-am dorit ca fiul meu să reușească în confruntarea cu viața și că până acum a reușit.

 extras din cartea ” NU MAI AM TIMP” Silvia Urlih