Străină de mine… - Silvia Urlih

Sunt încă la birou, deși se apropie de ora nouă seara .Mă întreb ce mă determină să-mi golesc sufletul în fața ta. Ești unica persoana care a cotrobăit fără să vrea în străfundul sufletului meu. M-am răscolit , am văzut încă o dată trista mea existenţă, chiar şi acum, când vreau să cred că sunt împlinită.  

 Singurătatea în doi este teribil de grea. Este infernul sufletului , nu numai al trupului. Singurătatea în doi ucide, puțin câte puțin. Sunt singură de prea mulți ani alături de el …am obosit de atâta singurătate… Am obosit să lupt cu mine, am obosit să lupt cu el, cu tăcerea lui, cu orbirea din ochii lui. Am obosit să lupt cu hidoșenia și urâțenia lumii.

Poate că ultima discuție cu el este prea proaspătă şi ...., poate aveam nevoie de un umăr mare al unei persoane micuțe la stat pe care să plâng. Ştii….acum, sunt singură aici , la birou și plâng,…. îmi plâng viața, soarta, tristețea. De mulți ani nu am mai plâns. Să știi că nu am căutat mila nimănui și nici de la tine nu cer milă. Vreau doar să spun cuiva că simt cum mă sufocă singurătatea asta în doi.. Poate spunându-ți ție mă vindec. Resping acest sentiment - singurătate. Sunt destul de puternică pentru a trece şi peste acest incident. Poate că m-au năpădit amintirile, poate ploaia este vinovata principală. Poate că ea , cu lacrimile ei, îmi trezește simțurile pe care le-am încuiat acolo, în cufărul neștiut de nimeni, poate am simțit la tine acel ceva , acea sinceritate naivă de care sufăr şi eu, poate că am vrut ca măcar tu să înțelegi de ce, de multe ori reacționez ciudat în fața unora. Poate..... poate sufăr de inocență cronică , poate....

Știi… până acum nu am spus nimănui. Am jucat , ca o foarte bună actriță, rolul femeii care duce o viață de familie perfectă. De aceea sunt invidiată de toți. Am jucat rolul vieții mele. Mi-am dorit să am o căsnicie fericită și am intrat îi pielea personajului atât de bine, că am ajuns să mă confund cu ea, cu actrița . Eu am ales acest rol : femeie fericită și împlinită. Dacă aș spune acum ce dramă trăiesc eu de fapt , nu m-ar crede nimeni.

Pot să-ţi mai spun, că deși sunt o persoană puternică, sunt doar un fulg de nea pe care atunci când îl prinzi în mână se topește.

 Tu știi draga mea prietenă că de foarte multe ori am fost pe punctul de a-mi lua zilele, deși conștientizez că este împotriva legilor lui Dumnezeu şi că El mi-a redat o altă șansă în viață pentru a nu mi-o lua eu ? Eu îți pot  confirma faptul că un om puternic clachează mai greu decât un om slab, dar își revine foarte greu. Acum încep să realizez că o străină a intrat în casa sufletului meu și m-a condus în toți acești ani. Am fugit de mine, de casa mea, de el și m-am refugiat în activități care să mă facă să ajung cât mai târziu acasă. M-am dedicat tuturor, mai puțin mie. Vroiam să stau cât mai puțin în casa pe care mi-am dorit-o.

De ce iți spun eu toate acestea ?? Te rog să mă ierți că încerc să mă descarc , încărcându-te pe tine cu suferințele sufletului meu.

Poate fac lucrul acesta, știind , sau crezând că ești un om puternic care poate duce orice........

Poate trec printr-o perioadă proastă , poate dorm și vreau să mă trezesc din acest coșmar. De când m-am născut și până astăzi , mi-am dorit să fiu iubită, să mi se aline durerile, să am cui dărui iubirea ce mă înăbușă.

Poate.... Eu am înțeles-o perfect pe M.M. care s-a sinucis  Şi mie îmi vine să fac același gest ca şi ea. Iar lumea o să se mire! Ce-a apucat-o că doar era fericită, era împlinită, avea bani, avea un nume respectabil, avea funcții, avea copii așezați la casa lor ,avea de toate, era puternică, se implica în fel de fel de acțiuni caritabile…. Am de toate dar nu am lângă mine un suflet cald și sincer, nu am respectul de la omul lângă care stau de zeci de ani , nu am iubirea pe care o aștept de când am început să mă știu.. Mi-aș dori să mă mintă, să-mi spună vorbe frumoase, să-mi spună că mă iubește, că sunt frumoasă, că sunt o mamă bună și o bună gospodină… să mă mintă, dar să mă mintă frumos. Vreau să intru în casă și să nu mă mai lovesc de un sloi de gheață, de tăcerea lui și de privirile opace .Vreau să mă vadă. Vreau să simt căldura casei în care ne-am mutat de curând. Vreau să nu mai urle liniștea camerelor casei mele. Vreau să trăiesc, acum pe ultima sută de metri , așa cum am visat din copilărie.

Singurătatea în doi e ucigătoare. Îți ferfenițește încetul cu încetul trupul, gândul, viitorul. Tăișul ei îl simți … simți că totul în jur este învăluit într-o pâclă groasă. Tot cauți să o dai la o parte , să ieși din întunericul în care te zbați și nu reușești. Cu o mână te dezvelești de perdeaua neagră din jur, cu cealaltă încerci să chemi lumina, dar nu mai reușești. Pe măsură ce cauți lumina, negura te învăluie tot mai mult. Parcă ai arunca nucile în pod cu furca.

Iartă-mă dragă prietenă că te încarc cu suferința sufletului meu. Sufletul mi-e bolnav și nu am găsit încă un medic care să mi-l vindece.

Știi, draga , mica mea prietenă… nici nu am să-ți trimit această scrisoare. Mi-e suficient că ți-am scris și mi-am lăsat gândul trist aici pe această foaie peste care nu va da nimeni niciodată. Îți mulțumesc că exiști, îți mulțumesc că măcar am cui să-mi descarc sufletul.

STRĂINĂ DE MINE…

Străină de mine, străină de tine….

Străină de tot, de noi amândoi….

Suntem ca doi străini în astă lume….

Cândva ne-am iubit…..cândva eram noi

Străină sunt de mine  în singurătate…

Tu nu mă vezi, căci m-ai zidit

Sunt doar culoare, cu buze încleștate,

Ce nu pot să îți spună :Ajunge…s-a sfârșit !

Sunt străină de mine, străină de tine,

Suntem ca doi străini când ne vedem….

Nu împărțim nimic, decât un nume

Pe care mi l-ai dat , ca un blestem….

Sunt străină de mine, străină de noi…

De m-ai iubit, a fost poate un vis….

M-am rătăcit, mă arde fulgerul sub ploi…

Mă  scuturi  ca pe-o floare de cais.

Străină-s de mine, străină de tine,

Azi împărțim singurătatea-n doi…..

Privesc  în urmă, plâng  și nu e bine

C-am fost o viață, împreună, amândoi….

Mi-e sufletul rătăcit în vâltoare…

M-am născut să dau viață, să fiu feerie,

Să fiu trestie, să fiu salcie, să fiu floare

Să-ți bucur sufletul, să-ți dărui bucurie.

Sunt singură…singurătatea mă apasă….

Mă trage-n jos, mă duce spre abis….

Dar știu că nu am voie , viața e frumoasă

și mă ridic, mă scutur , zbor iar cu al meu vis !

fragment din cartea „Biserica sufletului meu ” Silvia Urlih