Nu mai strivi un suflet ce
astăzi
te iubește,
el este surd și orb,
e floare
sub taifun,
e doar un bob de grâu, pe
câmpuri rătăcește
nu fi reptilian
în chip de înger bun.
Nu arunca un suflet
la
coșul de gunoi,
nu-i zdrențui aripa,
el
poate iar să zboare,
și-a construit castele,
a fost și în noroi,
știe să zboare singur,
chiar aripa
de-l doare.
Nu-i
mai călca pe suflet
căci
umerii
îl dor,
va suferi o clipă
și-i va trece,
tu vei rămâne veșted,
uscat,
fără izvor,
durerea o vei resimți,
o dată și-ncă-o dată și-ncă
zece.
Silvia Urlih 25.11.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu