Ajungi la
un moment dat la o răscruce a vieții și te întrebi :“Ce trebuie să fac?”. Ce
bine ți-ar prinde dacă cineva ar răspunde în locul tău ! Ce bine ți-ar fi dacă
cineva ți-ar da siguranţa că alegerea pe care o faci , îți garantează câştigul
bătăliei ! Oferta gândului pare interesantă, dar ziua de mâine nu-ți garantează
nimic din ce îţi propui tu să faci.
Viața ta nu trebuie să se reazeme de spusele
oamenilor, nu trebuie să te bazezi pe ofertele pe care ţi le pune societatea la
picioare, deoarece nimic nu e sigur. Alegerile trebuie să fie ale tale. Dacă
greșești trebuie să-ți asumi eșecul. Dacă este bine, victoria este a ta. Dar…
alegerea este cu certitudine a ta? Nu cumva CINEVA îți arată calea ?
În visele
noastre ne vedem undeva , într-un loc unde suntem în siguranţă, fericiţi şi
fără nici o problemă. Îți dorești să găsești acel loc sigur, îți dorești să fii
undeva sus, unde să nu te atingă nimeni și nimic din ceea ce ți-ar putea face
rău, din ceea ce te-ar putea răni. Dar… dar trebuie să cobori de pe norişori,
cu picioarele pe pământ. Realizezi că nimic, dar absolut nimic nu îți
garantează siguranţa ? Poți înțelege că nimeni în afară de tine nu-și poate
asuma eșecurile sau victoriile tale ?
Orice ne
propunem să facem, nu este lipsit de obstacole. Cu toate acestea continuăm să visăm.
Mulţi și multe ne provoacă să visăm ! În jurul nostru se găsesc destui care să îți
ofere garanția “ÎŢI GARANTĂM CĂ OFERTA
NOASTRĂ ESTE CEA MAI BUNĂ!”. Tentant, nu-i așa ?
Tu știi ce
îţi doreşti? Ce ai vrea să faci în viaţă ? Ce poți să laşi bun în urma ta? În
cine te încrezi? În cine ai încredere ? Cine îți poate garanta reușita ? Principiile
şi logica ta corespund cu cele ale societăţii sau cu ale lui Dumnezeu? Care,
cine îţi garantează mai multă siguranţă? Mintea, sau sufletul, simțirea ? Ți-e
foarte greu la început să te încrezi în tine, în simțirea ta. De ce ? Pentru că
omul se simte mult mai bine dacă găsește un vinovat pentru eșecurile și
nerealizările lui. Ce bine te simți când arunci vina pe ”cineva”… soț, soție,
prieten, copil, părinte, psiholog… pe oricine, numai pe tine nu. Dar, tu știi
cine ești de fapt ? știi cine este de fapt în mintea ta ? Dacă nu știi, te ajut
eu să afli. Este Dumnezeu, este gândul Lui.
Ştii
prietene, de multe ori, o stradă care pare nesigură în ochii societăţii, în
ochii lui Dumnezeu poate fi calea cea mai sigură. Sau viceversa, un drum sigur
și fără obstacole poate fi de fapt calea greșită.
Oamenii se
bazează pe înţelepciunea lor, pe gândirea lor, însă ar fi bine să ne bazăm pe
credinţa că avem un Dumnezeu Înţelept, care abia așteaptă să-i deschizi ușa
sufletului și să-L poftești la masă , alături de tine ! El este singurul care îţi
poate oferi siguranţa că vei câştiga bătălia. Crezi? Mă crezi ? Poate că ceea
ce îţi propune Dumnezeu, iniţial nu te face să vezi beneficiile pe care le-ai
putea avea de pe urma propunerii Lui. El te îndeamnă să crezi în El, ca
mai apoi să-ți arate că a avut dreptate. Deseori Dumnezeu nu-ți arăta planul
Său cu privire la viaţa ta, pentru că pur şi simplu ai râde și nu ai putea
pricepe nimic. El are modul Lui de a interveni şi de cele mai multe ori, ceea
ce ție ți se pare imposibil, neobişnuit , este de fapt posibil și foarte ușor
de îndeplinit .
Viitorul
care te așteaptă să devină realitate, dar nu îți garantează nimic . Uneori alegi
să te încrezi în principiile rigide ale societăţii , dar dacă alegi să te
încrezi în Înţelepciunea lui Dumnezeu, s-ar putea să fii uimit cât de minunat
poate fi acest viitor al vieţii tale și cât de ușor poate fi realizat. Gândește
cu sufletul, privește cu inima și simte… Învață să iei hotărârile fără a trece
prea mult decizia prin filtrul minții. Ghidează-te doar pe feelling și vei
vedea cât de simplă este viața, cât de ușor poți deveni ceea ce-ți dorești, cât
de facil este să dobândești ceea ce-ți dorești.
Pe tine, cine te conduce ? Mintea sau sufletul ? Cheia
răspunsului este la tine.
ÎN IARBA TIMPULUI
În
iarba timpului,
îngenunchiat
într-o
secundă,
plânge
un măr albastru…
plânge
încet,
încearcă
suferința
s-o ascundă
pictând
cu zâmbet
al
vieții șevalet.
Zâmbește
roșu
printre
lacrimi,
e
mândru
și
frumos
în
suferința lui,
a
obosit de-atâtea patimi…
îi
cere–n rugă
îndurare
Domnului.
Îndurerat
e
iarăși mărul meu
sufletul
vrea din nou ”acasă”….
acasă
la străbuni,
la
bunul Dumnezeu..
dar
viața l-a legat de zile,
nu îl
lasă.
Îmi iau
în palme mărul
și-i
zâmbesc
îi
mângâi tâmplele,
privesc
într-însul…
văd
miezul veșted…
rădăcinile
îl ofilesc,
pustietatea
nu-i
mai oprește plânsul.
În
iarba timpului,
îngenunchiat
pe flori în rugă,
un măr
albastru
strigă
către
mine…
e
sufletul-mi
ce vrea
s-ajungă
la
Domnul meu
peste
oceanul
cu
suspine.
SUFLETE UNITE-N
SUFLET
Cu miros de liliac
și mărgeanuri
din mătănii,
m-a trezit
aseară noaptea
îmbrăcată în zenit,
a îngenuncheat cu mine
lâng-o tufă de magnolii
și mi-a pus în plete ziua
din albastrul răsărit.
Îmbrăcată în magnolii
peste sânii dezgoliți,
mâinile din lună rupte
și priviri
înrămurate,
cu miros de dimineață
din zăpezile
din munți,
mi-am găsit în ziuă
zborul…
din cealaltă jumătate.
Două jumătăți de suflet
braț la braț înlănțuite,
învelite în lumina
lumânării
din altar,
s-au înceruit în sfeșnic
din icoane dăruite
și-au rămas
unite-n suflet…
sufletul
fiindu-mi dar.
Fragment din cartea „Nu mai am timp” Silvia Urlih
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu