Gânduri de duminică

Nu sunt un filozof, nu am un nume de rezonanță, dar pot spune cu mâna pe suflet, că viața m-a învățat să-mi duc crucea cu demnitate. Nu regret nimic din tot ce a fost până acum în viața mea….Dacă ar fi să o iau de la capăt, aș schimba doar faptul că nu am învățat să ascult mai de timpuriu vocea divinității

Eu….Cine sunt eu? Un punct minuscul în această lume, o stea printre milioane de alte stele….un fir de nisip pe plaja infinită a lumii……o floare în marea gradină a lui Dumnezeu… Şi eu, ca și voi, am viața mea. Pe cât de mică, pe atât de semnificativă. Am şi eu povestea mea de viață, ca şi tine,ca toată lumea. Când eu nu voi mai fi , voi rămâne doar o stea acolo , în îndepărtatul şi gigantul univers…. va străluci pentru mine,în amintirea mea, pierdută printre mii de alte stele. Eu sunt o ființă, un om cu sentimente. Un om care a încercat să-şi croiască un drum în viață, un om care încearcă să-i dea vieții rost.
          Sunt un suflet printre milioane de alte suflete , care a început să prețuiască viața, care a învățat să trăiască.

Pentru a putea duce o viața plină de bucurie şi fericire este nevoie de autocunoaștere, de cunoaștere, de înțelegere, de respect…. să ne ajutăm aproapele, pentru a putea trăi împreună , fără a ne face rău unul altuia. Eu încerc să fiu o fire veselă şi optimistă, pentru a putea merge mai departe. Cu toții încercăm de mici să învăţăm cât mai bine taina trăirii , însă nu doar la școală trebuie să învăţăm. Ar fi foarte bine să învăţăm din greșelile altora, dar , cel mai important, să învățăm din propriile noastre greșeli, pentru a le evita , pentru a nu le mai repeta și a duce o viața plină de fericire. Este bine să încercam să fim mai buni unii cu alții, pentru că în faţa lui Dumnezeu suntem diferiți, dar egali şi pentru ca fiecare să poată fi mândru să spună EU.

                Viața este trecătoare …nici nu ne dăm seama cât de repede poate să treacă.

Viața  poate fi şi foarte schimbătoare . Oricând îşi poate schimba direcția , ca o frunză ruginită care cade dintr-un copac bătrân schimbându-şi traiectoria ori de câte ori vântul suflă încet sau puternic.
          Mereu m-am bazat pe mine ,am învățat să fiu puternică , am învățat să ascult doar lucrurile care mi-au putut fi de folos în decursul vieţii. Am învățat să nu mă las copleșită de părerile altora. Am învățat să nu-mi lipsească din poșetă masca în spatele căreia îmi ascund teama, grijile, neputința, suferința. Am învățat apoi să renunț la a mai purta măști. Mi-e foarte bine când sunt eu însămi. Când mi-e bine râd, sunt veselă. Când mi-e greu , mă ascund… mă ascund  de lume pentru a nu-i influența pe ceilalți cu tristețea gândurilor și a trăirilor mele. Îmi ascund sufletul în minunata mea livadă de pomi, sau în brațele bătrânului meu nuc. Am învățat că nu eu trebuie să-i judec pe cei ce mă lovesc, de multe ori pe nedrept.. Am văzut cum cei ce mi-au produs suferință, și-au primit răsplata cu vârf și îndesat. Am văzut cum cei ce m-au furat au pierdut apoi averi. Nu eu le-am dorit răsplata, nu eu le doresc răul. Dumnezeu face dreptate, mai devreme sau mai târziu. Nimeni nu scapă nerăsplătit în funcție de faptele și gândurile sale. În viața facem multe greșeli dar este un lucru normal …..orice om greșește ….. dar anormal este dacă nu învăţăm din greșelile făcute.   

              Trăim într-o lume concretă, dar nu mai puţin în propria noastră lume de reprezentări, de proiecţii şi de iluzii, de vise…. Lucrurile cu adevărat importante se află în sufletul nostru.

Există persoane care spun că fericirea este o floare rară. Şi eu cred că așa este. Dar nu pentru ca ea ar fi unică în lume, ci pentru că depinde de fiecare din noi cum știe s-o culeagă.

Florile cele mai scumpe nu sunt acelea cumpărate de la magazin. O floare crește dacă o îngrijești în glastră, sau în grădină…..dacă o alinți, dacă o iubești…Un buchet frumos , deosebit , se face atunci când te apleci ca să le culegi……când pui alături multe și diferite flori frumos mirositoare… Mai multe flori,adăugate în buchet, mai multă fericire…. fericirea vine din lucruri mărunte…

Viața noastră este plină de astfel de flori, de mici fericiri împlinite. Nu trebuie decât să le păstrăm cu grijă, în cufărul tainic al subconștientului şi să ne gândim că şi după o mare durere, vine o mare bucurie. Orice mare împlinire, realizare, își cere tainul. Există un permanent echilibru între cele două. ….pierzi, câștigi…Unii spun că nenorocirile sunt mari şi gratuite, numai fericirile sunt scurte şi costisitoare…..

A fi fericit înseamnă după unii, a iubi….a iubi este prima dintre toate fericirile,….A iubi , a dărui….a fi fericit !

Ce este mai frumos și mai înălțător decât  să iubești omul, așa… cu bunele și relele lui !

PE CRUCI DE VIAȚĂ SPRE LUMINĂ

Pe cruci de viață,

cu viața în spate

urcăm spre lumină cu trup cadaveric

pășim în șoaptă ,

visăm pe-apucate

și căutăm făclia din întuneric.

Sufletul strigă,

se zbate

și vrea…

vrea dezlegare

vrea să iubească,

vrea cerul să-i fie casa din stea

să doarmă-n tăcere,

să nu mai urască.

Răstigniți între cruci

cu viața-n spinare,

intrăm în biserica ce ne-am clădit,

ne punem apusul

în lumânare

și ardem o clipă

în infinit.

DOAMNE, DACĂ EȘTI…ȘI EȘTI !

Doamne,

dacă ești…

și ești,

alină-mi viața

cu al Tău parfum,

sădește-n mine

bunătatea ,

arată-mi care este

al meu drum

dă-mi azi o zi

din ziua Ta,

toarnă-mi în vene

puterea și lumina

dintr-o stea .

Doamne,

dacă ești…

și ești,

ridică-mi inima

spre Tine,

scrie-mi pe suflet

cu sufletu-ți

blajin,

roagă-te

cu mine

pentru mine

dă-mi cer

din cerul tău de crin

și uită-mă

în zilele senine.

Doamne,

dacă ești…

și ești,

primește-mă

în trupul Tău

nepământesc,

zidește-n mine-al Tău cămin

din care eu

să-ți mulțumesc …

și iartă-mă,

sădește-mă

într-u AMIN.

Fragment din cartea „Biserica sufletului meu ” Silvia Urlih