Înveșmântați
de-aceeași aripă divină,
dorul și
iubirea,
ne sărutăm
cu universul
ce ne-a
legat cu lanțuri
de pământ,
ne-mbrățișăm
cu cerul
iar norii scriu
cu ei
că ne vor
fi unirea,
unirea
sufletelor noastre
ce le-am
legat cândva
de vânt.
Ne spunem spusele
ce le-am
dorit
respuse
de-o vecie,
când ne
iubim ,
câmpia și
muntele
se
împreună,
ardem în
focul sacru,
iubirea
ne învie,
ne
construim un templu
și ne
rugăm ca luna
să n-apună.
Când
numele mi-l spui
șoptit
ca pe un
cântec,
focul ce
l-ai aprins
mă mistuie
iar
sângele
îmi fierbe,
te
spovedești,
iar
spovedania îmi e
ca un descântec,
îmi spui,
îți spun,
ne spunem iubirea
ce-a fost
cândva floare în jerbe.
Silvia Urlih 10.11.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu