ȘI FEMEILE MAI PLÂNG CÂTEODATĂ - Silvia Urlih

Mă doare dorul

de caii mei

albaștri,

iar lacrima mă arde-ncetișor,

simt

cum mă trece focul zeilor din aștri,

simt

cum mă sting

și mă aprind ușor.

Mă dor poverile,

mă doare negăsitul,

pământul meu

nu simte tropotul de cai,

mă doare tinerețea,

mă doare-ncărunțitul,

mă doare vorba dulce

pe care Tu

mi-o dai.

Am așteptat de-o eră cuvântul

ce mi-ai spus,

căpăstrul cailor

m-au dus spre nemurire,

am plâns ca o femeie când doliul

și l-a pus,

căci

și femeile mai plâng

spre amurgire.

Plâng

fără lacrimi și dau tributul

foii,

plâng fără lacrimi,

căci lacrima-i

plecată,

s-a dus să Te găsească în amurgirea ploii,

căci

și femeile mai plâng câteodată.

 Silvia Urlih 01.11.2014