Nu vă puteți cumpăra respectul și bătrânețile cu bani !- Silvia Urlih

Ai fost copil ? și eu. Ai uitat ? Eu nu. Copilăria mea nu a fost tocmai așa cum mi-aș fi dorit, dar a ta poate că da. Unii au o copilărie ca de basm, alții… Unii au uitat să mai fie copii, alți… Tu știi ce minunat este să nu-ți sufoci copilul sufletului tău ? Știi ce înseamnă să rămâi copil ?

Dacă ai uitat , hai să stăm puțin de vorbă…hai să vedem ce fel eram acum 10, 20, 30, 40 de ani. Atunci, nu cunoșteam sentimentul ură,  invidie, răutate. Pe parcurs am fost educați poate de părinți, poate de societatea în care trăiam, poate imitând, să fim răzbunători, răi, invidioși, să ne dorim ceea ce nu ne aparține, să călcăm uneori peste cadavre pentru a ne îndeplini dorința. Ce dorință ? dorința de înavuțire, dorința de a avea mai mult decât putem duce. Este bine să-ți dorești, să ai, să nu-ți lipsească nimic. Dar… în ce condiții ai ajuns să fii deținătorul unor averi , care ajunge la un moment dat să te sufoce, să te îndepărteze de tine ?!. Ajungi să uiți să fii om. Ajungă să te urăști chiar și pe tine. Nu te mai mulțumește nimic și nimeni. Vrei…vrei…nici nu mai știi la un moment dat ce-ți mai dorești. Uiți de tine, uiți de cei dragi. Uiți să mai râzi, să te mai bucuri de ce ai agonisit o viață. Alergi zi lumină și ajungi acasă posomorât, trist, nemulțumit. Ajungi să te urăști.

Uiți să-ți pui o întrebare simplă. De ce sufletul meu plânge mereu ? De ce ?! pentru că îți ucizi cu bună știință sufletul, puritate lui, candoarea lui. Te retragi în tine , iar gândul îți este tot mereu la bani, la înavuțire, la cum să faci să rămâi acolo, în vârful piramidei. Nu-ți mai vezi perechea, dar cel mai grav, nu-ți mei vezi copilul, propriul tău copil pe care ți l-ai dorit, ai dorit moștenitori cărora să le lași averea, agoniseala ta.

 Crezi că dacă îi dai bani să-și cumpere orice-și dorește îl faci fericit. Îi cumperi cele mai scumpe și rare jucării, te fălești că la trei ani este specialist în jocuri pe calculator, îl duci la cele mai scumpe școli, îi cumperi scuter, mașină…. Uiți un lucru esențial : copilul tău, sânge din sângele tău, te vrea pe tine, vrea să-ți simtă mângâierea, vrea SĂ-L VEZI. Îl uiți ore în șir la televizor. Vrei liniște. Prezența lui ajunge să te streseze, să te enerveze. Și reacționezi brutal…strigi la el, îl repezi , îl lovești chiar. Nu mai știi să te joci cu el. Angajezi o doică, plătești meditator și speri … Ce speri măi părinte, măi ? Crezi că o doică te poate înlocui ? Suferi când vezi că o iubește mai mult pe ea decât pe tine, mama sau tatăl lui.

Uneori îi cumperi chiar moartea. Are un accident cu scuterul, cu mașina, sau pur și simplu moare din cauza drogurilor. Și mai știi ceva ? Fire sensibilă, se sinucide….Iar tu…tu părinte grijuliu, urlând de durere îl blestemi pe Dumnezeu ! Arunci vina în cârca Lui. El, bietul Dumnezeu este vinovatul principal. Te întrebi de ce și-a luat viața…că doar avea de toate, nu-i lipsea nimic…te-ai scarificat pentru el…. iar el, copilul tău, sânge din sângele tău zace la doi metri sub pământ. Zace acolo pentru că tu, părinte excesiv de grijuliu în a-i oferi și soarele de pe cer, l-ai uitat în așteptare… ai vrut să-i și să-ți cumperi fericirea.

Copilul tău , prin imitație, se închide în sinele lui. Dar… vezi tu… și tu și eu și el, copilul tău, ÎMBĂTRÂNIM. Îmbătrânim și vrem să fim ajutați, văzuți de către copilul nostru. ..Doar că  el, copilul pentru care ți-ai sacrificat anii tinereții …El nu te vede, nu te aude…te lasă să îmbătrânești așa cum și tu l-ai lăsat să crească SINGUR. Brusc, la finalul vieții realizezi cât de mult ai greșit. Dar, știi ceva ? Este mult prea târziu. Copilul tău este de fapt oglinda ta. Îți răspunde cu aceeași monedă. Îți cumpără singurătatea ta cu banii lui…. Îți oferă bani…Te duce chiar la cel mai scump azil. Nu fi trist, nu-ți plânge de milă. Așa ai procedat și tu cu el, atunci când avea mai multă nevoie de tine.

Nu ucideți copilul din voi, nu vă uitați copiii în așteptare, nu vă puteți cumpăra respectul  și bătrânețile cu bani!

Oooof, cum se mai învârte roata !

VIAȚA DIN VIAȚĂ

Fug de viață

dar viața m-aleargă,

fug de trecut,

de gânduri, de-amintiri,

dar ele mă caută ,

de viață mă leagă

și nu-mi culeg

ceața din priviri.

Fug către toamnă

de toamnă atras,

căci

fugă e viața printre vieți,

cobori o clipă

pentru un scurt popas,

apoi răsari

cu alte dimineți.

Fug printre clipe

în secunde m-ascund,

clepsidra cu timpuri

încerc s-o răstorn

cad, mă ridic,

în viață m-afund,

cu viață din viață

mă întorn.

 Fragment din cartea „Biserica sufletului meu ” Silvia Urlih