Mi-ai
spus cânva,
că
mă inviți la o plimbare
printre
galaxii,
că îmi
vei arăta și cerul
și
pământul
printre
sfere,
mi-ai
spus
că
obosit de alergat
o să
revii,
că o
să vii
să-ți
ostoiești o clipă sufletul
zdrobit
de
bariere.
Mi-ai
spus cândva,
să
te aștept
o
viață pe pământ,
că
vei veni
să-mi
legeni trupul sleit
de slăbiciuni,
mi-ai
spus
că o
să-mi scrii depeșă,
că o
vei pune în cuvânt,
cu răsăritul
nostru
mi-ai
spus
că
mă-ncununi.
Mi-ai
spus cândva,
să
dorm o clipă pe pământul crud,
iar
când
mă voi trezi,
voi
fi deja
uitare,
mi-ai
spus cândva,
dar…
gândurile
noastre nu le mai aud,
nu-ți
mai citesc cuvântul,
nu
îți mai simt prezența..
și
mă
doare
Silvia Urlih 21.11.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu