Mai sunt ninsori
de flori
în primăvară,
ce-n suflet îmi aduc
fiorii de lumină ,
mă-mbată
cu mireasma iernilor de ceară,
dar simt
cum viaţa-n mine
prinde rădăcină.
Când rădăcinile
în mine se aprind,
mă prinde-un dor
de tine
și de depărtare,
povara vieților
de mine o desprind
și-n răsărit,
îmi chem un răsărit
ce nu mai doare.
Tu
depărtare
ce mi-ai adus nou răsărit,
dispari cu nopțile
ce-n nopți
mi-aduci nesomn,
adu-mi cu tine safirul
ce-am găsit
și fă-mă din neom,
iară un om.
Când rădăcinile în mine iar răsar
clădește-te în mine o moschee
adu cu tine preaplinul necesar
și fă din mine iară o femeie.
Silvia Urlih - 05.03.2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu