Iubite,
mai
știi când mă strângreai la piept
în miez
de noapte,
și îmi
spuneam că mă iubești
și-o să
ne fim o viață,
mai
știi că-mi dăruiai
tot
cerul
și îmi
cântai prin șoapte
cântecul
nemuririi
ascuns
în dimineață.
Iubite,
ții
minte cum soarele-mi dădeai
în miez
de iarnă,
iar luna
în
palmele ce-mi tremurau
cu drag
tu mi-o puneai,
mă mângâiai
cu raze
ce
se-ascundeau în taină,
mă
înveleai cu flori,
iubirea-mi
dăruiai.
Iubite,
îmi
spui că mă iubești
mai
mult ca la-nceput,
iubirea
ce mi-o dărui
mă-mbacă-n
nemurire,
tu,
ai sădit
în mine,
născutul
nenăscut,
pentru că-mi
ești
și îmi
vei fi iubire.
Silvia Urlih 12.03.2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu