Când simt că mă lasă puterile, când simt că îmi seacă
energia, când mă simt singură și abandonată, când problemele mă copleșesc peste
puterea mea de a le duce și de a le gestiona, când am impresia că nu mă mai
regăsesc și că totul în jurul meu se prăbușește, când ajung la a-mi dori să mă
reîntorc acolo de unde am venit, adică dincolo de cer, închid ochii îmi
îmaginez că plutesc dincolo de nori, acolo unde și munții și râul și grâul și
macii și pădurea sunt UNA și-mi doresc să redevin IZVOR.
Poposesc un timp în rugăciune, uitând de mine și de tot ceea ce
mă frământă, apoi revin de acolo, de dincolo de nori, cu forțe proaspete, mă văd
iar izvor, mă îmbărbătez, dar și cu speranța și dorința că există un cineva
care să-mi spună o vorbă blândă.
Dumnezeu vorbește prin oameni. Deci, o vorbă bună și blândă,
o încurajare-spusă cu sinceritate de familie sau de prieteni- m-ar face să-mi
recapăt dragul și dorul de viață, m-ar ajuta ca din izvor să redevin iar râul care
urcă muntele.
Cuvintele pe care le-aș auzi, vor avea dulceața lor, pentru că mi-aș
imagina că prin oameni, prin oamenii aceia dragi, îmi vorbește Dumnezeul meu.
Dragii mei, să aveți o viață binecuvântată !
P:S: orice om are căderi... Oare să fie astenia de
primăvară ?!
Fragment din cartea „Printre infinituri ” Silvia Urlih
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu