Cum poți
să ierți,
când
sufletul ți-e plin de ură,
cum poți
să înțelegi flămândul
când tu
ești ghiftuit,
cum poți
să vezi,
când
mintea ți-e spin pe arătură,
cum poți
să mai iubești,
când
sufletul ți-e țintuit?
Cum poți
să îți mai fii,
când
rătăcești în plin deșert,
cum să
te mai găsești
prin
gânduri ucigașe,
cum poți
să mai rostești
„
omule, iar te iert”,
cum poți
să urci poteca,
pe
stânci prea uriașe?
Cum poți
să mai iubești,
când
ești doar răzbunare,
cum poți
să mai iubești,
când tu
ți-ești vânt pe vânt,
cum poți
să mai iubești,
când
tu-ți ești o cărare,
cărare fără
sens
și fără
de cuvânt ?
Vă sunteți
cruci ce-și cară crucea-n spate,
vă sunteți
stânci cu inimă de fier,
nu mai
simțiți că viața vă desparte
de voi,
de noi și de albastrul cer.
Silvia Urlih - 28.03.2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu