A trăi-trăire-44 - Silvia Urlih

M-am întors spre mine și spre sufletul meu. M-am întorsc ca și cum m-aș fi aruncat în gol, o aruncare care s-a dovedit a fi un prea-plin de lumină, în care m-am învăluit și care m-a protejat.

M-am întors spre mine și spre sufletul meu, de dincolo de nori, de acolo unde  m-am simțit iubită. M-am simțit bine când am zburat  iar spre Pământ.

M-am întors dintr-un ocean al iubirii, m-am aruncat într-un ocean plin de iubire și am așteptat să primesc iubire.
Am crezut că atunci când sufletul îți e curat și tot ce vrei este să dăruiești și să trăiești în iubire, primești iubire.

M-am întors din infinit să-mi trăiesc finitul. Dar, uite că, mă apropii de finitul vieții și încă nu am înțeles de unde vine ura, răutatea, răzbunarea.

C-așa-i cu viața asta, plină de provocări.

Ia-ți timpul cu tine, ia-ți clipa alături și trăiește, pentru că viața...viața este atât de scurtă și nu mai avem timp să ne mai împăcăm cu noi înșine.

Încă mă străduiesc să evit mocirla în care se zbate lumea, mă străduiesc să nu mai văd urâțenia lumii, încerc să pășesc peste răutatea ei. Eu încerc să fug de ea, dar ea mă caută, mă găsește și mă trage în negura ei.Încerc să fug , să mă pitesc în ungrere ascunse, dar nu am voie, viața mă atrage înapoi în lume. Trebuie să trăiesc, să fiu vie. Trebuie să fiu lumină !

Încerc să–i înțeleg pe oameni și urâțenia lor. Câteodată însă, mă depășește atitudinea lor… nu reușesc …sufletul mi-a rămas același copil naiv care se întreabă , dar nu găsește singur răspuns….De ce ? nu știu….

Speranța nu moare niciodată, se stinge o dată cu trăirea, se stinge atunci când steaua vieții refuză să mai strălucească.

IUBEȘTE-TE, IUBEȘTE și lasă-te să fii IUBIT ! FII LUMINĂ ! Doar așa vom putea reaprinde lumina în întunercul care ne înconjoară acum.

fragment din cartea „ A trăi-trăire” - Silvia Urlih