sâmbătă, 14 martie 2020

Când iubești, ocrotești- Silvia Urlih


„Dacă îţi place o floare, o rupi şi o iei cu tine, însă dacă o       iubeşti, o uzi şi o îngrijeşti o viaţă întreagă."
            Cum poate fi definită iubirea ? Iubirea este o emoţie pură, sinceră, naturală. Adevărata iubire va fi întotdeauna motivul prin care îţi simţi sufletul liber.
Există o diferenţă clară între iubirea pe care o avem pentru cei din jurul nostru şi emoția numită iubire, pe care o avem pentru partener.
Atunci când iubești cu adevărat, nu rănești. Iubești și ai grijă ca floarea ce-ai ales, să nu se ofilească. O uzi zilnic cu apa iubirii.
Ce e iubirea …vom ști oare vreodată ? De unde vine și până unde merge, de ce e mută, surdă și tăcută, de ce îți toarnă în privire lacrimi, ură, sânge... și iar iubire.
Ce e iubirea ? E simplă întrebare, e fuga de-ntuneric, e zbor de înger spre lumină, e rupere de tine, e cedare , e acceptare, e iertare , e susur de izvor scris în surdină.
Ce e iubirea ? E vuiet, ofilit ce apa o îngheață, e zbor de flutur ce dansează, e licăr viu în zor de dimineață, e candela ce arde-n fulger, e plâns tăcut care vibrează.
Ce e iubirea ? E cântec scris cu inima pe stele, e lăcrimarea florii de narcis, e un ocean de  curcubeu cupris în joc de iele, e despărțirea trupului de vis.

Iubiți, oameni ai mei dragi! Iubiți natura, iubiți oamul, cu bunele și relele lui, iubiți răsăritul, iubiți apusul . Iubiți-l pe Dumnezeul din voi ! 
fragment din cartea „ Printre infinituri” Silvia Urlih 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu