RUGĂ FĂRĂ SFÂRȘIT

Sunt ruga fără de sfârșit,

Mă rog la floarea de cais,

Mă rog la zarea-n asfințit,

Mă rog la Maica mea din vis.

Sunt ruga ce-o înalț spre cer,

Mă rog la îngerul din zare,

Mă rog la norul negru auster,

Mă rog, îngenunchez și cer îndurare.

Sunt ruga ce-o ridic spre soare,

Mă rog la raza din lumină,

Mă rog la lacrima ce doare,

Mă rog la clipa ce de ani se-anină.

Sunt ruga ce-o ridic spre lună,

Mă rog la spicul grâului,

Mă rog la valul plin de spumă,

Mă rog la slova graiului.

Sunt ruga ce-o ridic spre mare,

Mă rog la scoica de smarald,

Mă rog la darul din  altare,

Mă rog la sufletul Tău cald.                           

Sunt ruga ce-o trimit spre mine,

Mă rog de mine să fiu bună,

Mă rog la tine,sfântă pâine,

Mă rog să ieșim din furtună.

Sunt ruga ce-o ridic  spre noi,

Mă rog la rodul pomului,

Mă rog să scăpăm iar din nevoi,

Mă rog la bunătatea omului.

Sunt ruga ce-o ridic spre voi,

Mă rog la valul alb al mării,

Mă rog la cântul din zăvoi,

Mă rog pe malul Dunării.

Sunt ruga ce-o ridic spre smirnă,

Vreau să stropesc cu apa vie,

Să spăl păcatele de vină,

Să vindec tot cu flori de salvie  .

Sunt ruga ce-o ridic spre Tine,

La Tine Doamne eu mă rog,

Țării  să-i fie mai bine,

Îngenunchez , cu plecăciune să mă rog.

Silvia Bya

TABLOU CU SUFLET

Sunt un tablou pictat cu mult timp înainte…

Am pus culori frumos amestecate,

Dar s-au împrăștiat printre cuvinte,

Cu trăiri și iubiri de mult uitate.

Sunt o pată de culoare pe tabloul meu…

Cândva eram copilul nedorit, copilul ploii…

Eram o copiliță ce se juca cu-n zmeu

Imaginar atunci….astăzi ca toți strigoii

Sunt înrămat în pânză neagră, brună…

Uite-am crescut…sunt o adolescentă…

Visez să cresc, să fiu o zâna bună,

Să dau iubire, dragoste ,…să fiu alintată.

Sunt un tablou uitat , cu ramă neagră,

Cu lacrimi de sânge presărate pe petale.

S-au impregnat intens pe pânza aspră….

De se vor șterge, vor rămâne urme goale.

Sunt un tablou pictat de viața mea.

Am pus dureri și cântec și iubire…..

Am aruncat urâtul, răul și cruzimea

În găuri negre , să merg apoi spre izbăvire.

Sunt un tablou în care-am pus multe culori.

Și alb și mov și roșu și albastru…..        

Mă străduiesc să văd doar flori,

Dar nu prea sunt….prea mult balastru.

Sunt un tablou ce a-nceput să prindă viață….

Culorile zâmbesc parcă spunând:

”Ești un copil ..o fată…continuă și-nvață....

Ești tot ce vrei, ești tot ce ai în gând”.

Sunt un tablou în care văd un porumbel….

Sunt eu, e viața mea, e viitorul….

Sufletul plutește, zburdă, se joacă rebel

E liniștit, privește-n urmă și-și ia zborul.

Silvia Bya

SĂ FIU IAR NIMENI….Silvia Urlih

De ce tot taci

și te ascunzi de tine,

de ce ti-e frică

să-mi mărturisești,

ce s-a întâmplat,

nu vezi clipa

cum vine

și-ți spune-n șoaptă

că trebuie

să trăiești?

De ce nu-mi spui nimic

de alinare,

de ce ești rece,

de ce mă faci

să sufăr?

vreau un cuvânt…

un semn

că nu-s o boare

ce a trecut prin viața ta

ca un luceafăr.

Ia-mă în brațe,

mi-e dor de mângâieri,

îmbracă-mi sufletul

în flori

de trandafir,

vreau să fim iar

așa

cum am fost ieri,

nu vreau să fiu în viața ta

doar musafir.

Vreau

să mă duci cu tine-n depărtare,

să cresc ca nufărul,

să mă conduci spre albăstrire,

vreau

să mă pierd

sub calda-ți dezmierdare,

să-ți simt sărutul,

când mă trezesc,

să-ți fiu iubire.

Nu aștepta

să pierdem iară clipa,

ce-a fost,

 azi nu mai este,

dar poate va  veni,

aștept un astru

să-mi întindă-aripa,

să fiu iar nimeni,

să îți fiu floare ce-n zori

va înflori.

Silvia Urlih 28.02.2012

PE-O FLOARE DE CIREȘ

Stăm amândoi pe-o floare de cireș abia-nflorit

Ne spunem gândurile, tainele, iubirile

Gângurim ca atunci când tu de mine te-ai îndrăgostit

Cu vorbe dulci mă alintai abia șoptit….

Sunt…suntem două păsări pe crenguța uscată încă

Eu te ascul, tu îmi șoptești cu drag

Cuvintele ce le uitasem într-o valea-adâncă

De când te-aștept….vino-napoi…dacă te mai atrag !

Simt inima cum îmi tresaltă când îmi șoptești :

”Mi-ești tare dragă, te-am pierdut, te-am regăsit””..

Mă trec fiori , îmi spui cuvinte îngerești….

Mă uit la tine….te ador…ce mult mi-ai lipsit !

Sunt eu, ești tu…suntem îngenunchiați pe ram,

Soarele și luna ne sunt acum altar….

Ne rugăm să uităm ce mult cândva ne uram

Ne rugăm să uităm….să fim iar un tot unitar.

Aștept….abia aștept să îmi repeți, să îmi mai spui o dată

Că m-ai iubit, că mă iubești, c-a fost doar întâmplare.

Aștept vremea ce-a fost să vină c-o baghetă…

Să șteargă amintirea și să plutesc spre soare.

Suntem îmbrățișați pe-o floare de cireș,

Inimile noastre se atrag, se mai caută….

Încercăm să evadăm din al vieții iureș,

Să înverzim iar frunza veștedă ,căzută.

Silvia Bya

ALBASTRA LACRIMĂ

Sunt lacrima ce curge pe petala

Albastrilor  trandafiri cu amintiri

Asist împietrită,cu tristețe , la gala

Inevitabilei noastre despărțiri .

Sunt tristă…. adun petală cu petală….

Cu lacrimi albastre se umple coșulețul….

Mă cuprinde încet, o răceală glacială…

Mă cuprinde cu groază înghețul…

Sunt aplecată, vreau să adun în buchet,

Pelatele cu lacrimi albastre pe ele…

Vreau inapoi iubirea ce ți-am dat-o amanet…

Vreau suferința ce mi-ai creat-o să se spele.

Sunt tristă dragul meu, adun petala cu grijă,

Mă chinui să repar albastrul trandafir….

Spinii mă-nțeapă, parcă ar fi o schijă….

Mă ard pe rugul iubirii ca pe un martir.

Sunt singură, dorul mă-ndeamnă către tine,

Dar nu mai vreau o altă suferință….

Te-am iubit, sunt singură, poate-i mai bine,

Deși mă transform încet în neființă.

Sunt cu speranța tot la Dumnezeu….

El mă va ajuta să trec mult mai ușor,

Peste durerea provocată de-acest greu

Ce mă sufocă și îmi oprește al meu zbor.

Sunt îmbătată de mirosul lacrimii de trandafir

Mă amețește… dar petala mă îmbărbătează,

Să merg mai departe… m-agăț de viață, de un fir

M-am trezit, mă lupt, vreau să fiu iară trează.

Sunt acum un trandafir din lacrimă albastră

Nu mă mai uit înapoi niciodată

Voi ieși din colivia trandafirului din glastră

Mă voi sădi în grădină, voi aștepta să fiu udată.

Silvia Bya

SUNT ACUM, AM FOST UN IERI !

Sunt o simplă carte închisă,

Mă deschid pe zi ce trece….

Știu că sunt de voi admisă,

Să vă când, dorul să plece.

Sunt un foc,o ardere,

Însoțită de condor,

Desenez,cânt cu plăcere,

Despre lume,despre dor.

Sunt un om, un om cu suflet,

Vi l-am pus cu drag pe tavă…

Sunt doar eu, nu sunt un Hamlet

Cânt cu vocea mea suavă….

Sunt un suflet călător,

Vin la voi să-mi cânt aleanul,

Despre viață, despre dor….

Sunt un eu, ca porțelanul

Sunt ce-am fost și încă sunt,

Pictez viața în culori,

Doar pictez,dansez și cânt….

Și mai plâng arareori

Sunt o lacrimă ce pică

Din albastrul ochilor,

Care râde,se ridică

Și plutește peste nor.

Sunt un eu,vin des la voi

Să vă povestesc cu drag,

Despre mine, despre noi,

Prin catrene în șirag.

Sunt acum,am fost un ieri….

Mi-a fost frică, m-am speriat….

Sunt pe culmi către urcări,

Nicând n- am abandonat.

Sunt aici….. te sfătuiesc

Să zâmbești,să lupți să-nvingi !

Râzi la viață când foșnesc

Frunze veștede  în crengi !

Sunt femeia care-ți spune:

”Luptă și vei câștiga”

Căci nicicând nu va apune:

Nume,fapta , vorba ta.

Sunt un nume , am crescut,

Vă spun vouă tuturor :

”Nu rămâneți în trecut

Priviți către viitor” !

Silvia Bya !

NU O JUDECA ! ! - Silvia Urlih

NU TE ZIDI ÎN TĂCERE !
SPUNE NU VIOLENȚEI !

E ușor de dat. Esti bărbat, ai puterea animalică necesară, dacă nu spune ca tine e ușor să-i  smulgi părul din cap, să o umpli de vânătăi.

Când ai venit acasă de m-ai luat,

Ți-ai zis : gata ,ești doar a mea,te-am cumpărat…

Proprietatea ta când m-ai văzut,

Mi-ai dat numele tău și m-ai legat.

Degeaba am tot plâns și te-am rugat

Dezleagă-mă ! Iubește-mă,nu vreau așa !

Tu ai fost surd și m-ai îndepărtat

M-ai transformat în servitoarea ta.

De ce-am fost lașă ,de ce nu te-am lăsat ?

M-am amăgit cu vorbe goale…..

Când prima palmă tu mi-ai dat

Mi-am spus că sunt doar stări conflictuale.

Speranța mea a fost totuși deșartă

Tu ai continuat să mă lovești

Dădeai cu ură-n mine , nu mai era ceartă…

Și-am așteptat… speram că ai să obosești.

De ce-am rămas totuși până acum ?

Am vrut ca fiul meu să aibă tată,

Viața-mi murise, iar eu eram doar fum ,

Dacă plecam, eram tot eu cea acuzată.

Anii-au trecut apoi pe lângă tine

Eu m-am schimbat, iar tu ești tare abătut

Te uiți hulpav ,cu jind la mine

Mă ceri, mă vrei, regreți… dar m-ai pierdut.

Am stat cu tine, cu anii mei flămânzi

Tu ești același, deși te minți că te-ai schimbat

Îți ceri iertare, încerci să îmi surâzi

Dar e târziu… îți las trecutul și-am plecat !

Am împărțit o viață de necazuri

Am împărțit singurătatea-n doi

Azi nu mi-e frică, te văd între talazuri

Eu sunt pe val, iar tu … ești în noroi.

Silvia Urlih 26.02.2012

Spun răspicat : NU VIOLENȚEI !
Doar un frustrat își rezolvă problemele casnice prin violență.

Tu crezi că violența verbală, emoțională, psihică sau fizică , este o soluție ?

Tu crezi că violența te va duce la un lucru bun ?

Crezi că vei obține tot ce vrei sau că vei fi cineva prin violență , sau că vei fi respectat prin violență ? ....... categoric răspunsul este NU !!! 
1) Violenţa este arma celor slabi.
2) Violenţa este răutatea genetică neînţărcată la timpul potrivit.
3) Violenţa este ultimul refugiu al incompetenţei.
4) Violenţa este replica incultului.

5) Doar frustrații sunt viloenți.
Și nu în ultimul rând și unul din cele mai importante .... lasă-ți VIOLENȚA în mintea ta și nu-i da importanță ... fără violență și cu o vorbă bună vei obține mult mai mult decât ai sperat vreodată .

IAR TU TOT TACI…

Sunt împăcată și mi-e bine,

Cad frunze albe din copaci,

Mă uit în zare, te văd pe tine….

Iar tu tot taci…..

Sunt împăcată că ți-am spus,

Tu nu ai vrut să mă împaci,

Iubirea mea a înghețat…. s-a dus

Căci tu tot taci…..

Sunt sigură că-ți pare rău…

Te văd cum suferi și cum zaci

Iubirea mea s-a dus în hău

Căci tu tot taci……

Sunt ani de când tu ai tăcut,

Nu ți-ai dorit să mă îmbraci

Cu vorbele ce le-am dorit....

Iat  tu tot taci….

Sunt înghețată de privire-ați….

Mă arzi, mă doare,mă dezbraci…

Spre mine fulgere abați….

Iar  tu tot taci….

Sunt, suntem , dar cândva am fost

Eu plec în mine…poate te refaci…

Iubirea noastră nu mai are rost…

Căci  tu tot taci….

Sunt rece ,noaptea e albastră….

Aș vrea să mergem la un vraci

Să lege iar iubirea noastră

Dar tu tot taci….

Silvia Bya

DE VORBĂ CU DUMNEZEUL MEU - Silvia Urlih

Sunt eu și TU … doar noi doi, Doamne….

Nu vreau să te mai deranjez…..

Dar gândul mă apasă, nu adoarme.

Mă-ndeamnă iar cuvinte să pictez !

                     

Sunt eu și TU…doi ochi albaștrii ,

Privești spre mine , simt că dorm….

Mă iei de mână, printre aștri,

Mă-nveți să fiu femeie, să fiu OM.

Sunt eu și TU…..mă iei alături,

Mă-nalți cu tine…hăt departe !

Mă-nveți ce-i bine și-mi înlături

Trăiri și  vise ce-s deșarte.

Sunt eu ….iar TU cu bunătate,

Îmi dai de toate ,îmi dai bine  !

Îmi dai iubire,  sănătate,

Mă însoțești și ești cu mine.

Sunt eu…îți scriu… a câta oară ?

Îți scriu cu sufletul curat….

Îți mulțumesc  seară de  seară

Că-mi ești alături, că m-ai apărat.

Sunt multe întrebări ce ți l-aș pune

Dar mă opresc, ești tare obosit

Să-asculți durerile din astă lume

Nu e ușor…iar Tu ești istovit.

Aștept răspunsuri …știi că le aștept

Mi le vei da când ceasul s-a oprit

Mă străduiesc greșeli să nu repet

Mă rog la tine…nu mă mai satur de privit.

Stau în genunchi căci sufletul mă doare

Mă rog….mă iartă unde am greșit

Sunt muritor, sunt doar o lumânare

Ce se va stinge la timpul potrivit.

Silvia Urlih 26.02.2012