SUFLET RĂTĂCITOR - Silvia Urlih

Un suflet 

rătăcește printre stele,

colindă printre veacuri căutând…..

Cine-a fost el,

ce caută printre ele ?

Adoarme-ncet,

în somn,

 îngeri chemând.

Se înrobește vieții

și

se supune sorții,

își pleacă fruntea-n piept,

să

nu se vadă-n toamnă,

așteaptă răbdător

în fața Porții,

enumără-n tăcere veacuri

și

nu se mai condamnă.

Cine sunt eu ?

se-ntreabă sufletul în înserare,

o întrebare

la care va primi răspuns,

știe

că a plecat doinind

pe o cărare,

știe

că adevărul din suflet

n-a apus.

Vorbesc cu mine,

cu sinele,

și

iar vorbesc cu mine,

mă văd…

ea

mă privește galeș

din oglindă….

văd chipul,

îmi văd ochii…

și

mi-e bine…

 e sufletul,

sunt eu,

cine-i femeia blondă?

Sunt eu…

da,

sunt eu,

cea din oglindă,

ea mă privește,

dar îmi zâmbește trist …

privirea ei e caldă,

e albastră,

este blândă,

dar zâmbetul….

zâmbetul,

e masca pictată de artist.

Silvia Urlih 24.02.2012