TESTAMENT - Silvia Urlih

Mă-ntreb

de-un timp încoace

ce moștenire–ți las,

iar gândul nu-mi dă pace,

ce oare mi-a rămas ?

Ce să îți las eu ție,

ce am eu

mai de preț ?

poate o Românie

ce-i astăzi de dispreț ?

Nu am nimic anume

poate

am doar o țară,

o țară

de renume ?!

O țară dulcea-amară,

o țară sărăcită

și un popor

sărman,

o țară umilită,

în lume de can-can.

Ce testament să-ți las ?!

Ce-ți las

când voi ”zbura” ?!

Îți spun cu spaimă-n glas

că nu am ce-ți lăsa…

Ce pot să îți ofer !?

Ce sfat

să-ți dau eu oare !?

Îți strig

cu glas de fier !

”Rămâi stăpân sub soare” !

Trăiești printre avuți,

da-ți spun

acum cu jale :

Copile,

fii tu însuți,

căci nu ai altă cale !

Ca pe o rugă te-am crescut,

să fii un OM te-am educat,

să fii român recunoscut...

Fi mândru, nu te lăsa crucificat !

Silvia Urlih- o1.02.2012