Sunt siderată de răul din oameni
Ce au uitat că-au supt la sânul mamii
Că au devenit încet neoameni
Și nu știu să citească psalmii
Sunt siderată de putreziciunea vieții
De de rana pe care urâtul o lasă
Desfigurați , schilodiți de ambiții
Calcă pe cadavre prin ura buboasă.
Sunt siderată de urâțenia lumii
Negreață a răspândit peste tot
S-au ascuns în spatele micimii
Mai găsim vreodată antidot ?
Sunt siderată , dar aștept primăvara
Să vină cu flori, cu alb, cu mult soare
Poate va spăla acum în prag de seară
Urâțenia lumii dându-i puțină candoare.
Silvia Bya
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu