TABLOU CU SUFLET

Sunt un tablou pictat cu mult timp înainte…

Am pus culori frumos amestecate,

Dar s-au împrăștiat printre cuvinte,

Cu trăiri și iubiri de mult uitate.

Sunt o pată de culoare pe tabloul meu…

Cândva eram copilul nedorit, copilul ploii…

Eram o copiliță ce se juca cu-n zmeu

Imaginar atunci….astăzi ca toți strigoii

Sunt înrămat în pânză neagră, brună…

Uite-am crescut…sunt o adolescentă…

Visez să cresc, să fiu o zâna bună,

Să dau iubire, dragoste ,…să fiu alintată.

Sunt un tablou uitat , cu ramă neagră,

Cu lacrimi de sânge presărate pe petale.

S-au impregnat intens pe pânza aspră….

De se vor șterge, vor rămâne urme goale.

Sunt un tablou pictat de viața mea.

Am pus dureri și cântec și iubire…..

Am aruncat urâtul, răul și cruzimea

În găuri negre , să merg apoi spre izbăvire.

Sunt un tablou în care-am pus multe culori.

Și alb și mov și roșu și albastru…..        

Mă străduiesc să văd doar flori,

Dar nu prea sunt….prea mult balastru.

Sunt un tablou ce a-nceput să prindă viață….

Culorile zâmbesc parcă spunând:

”Ești un copil ..o fată…continuă și-nvață....

Ești tot ce vrei, ești tot ce ai în gând”.

Sunt un tablou în care văd un porumbel….

Sunt eu, e viața mea, e viitorul….

Sufletul plutește, zburdă, se joacă rebel

E liniștit, privește-n urmă și-și ia zborul.

Silvia Bya