Mi-e capul aplecat la rădăcina ta
Ascult liniștea apei, privindu-te
Ești salcia ce plânge la rugăciunea mea
Sunt calmă,liniștită, ascultându-te.
Stau în genunchi, îți mângâi frunzele
Mă speli cu lacrima ce-ți curge
M-alinți sorbindu-mi cuvintele
Mă vezi cum sufletul din mine plânge.
Îngenunchez la
rădăcina ta, bătrână salcie
Beau apa limpede din floarea unui nufăr
Tu mi-ești alături, te am de- o veșnicie
De când te știu ,mă-nveți să nu mai sufăr.
Sunt zbuciumată
ca o apă curgătoare,
Mă zbat ca aripile unui albatros
Cascada vieții mă spală de uitare
Mă face mlădioasă, plutesc ușor , dar dureros.
Și-s iar mirată de tăria și vechimea ta
De veșnicia pletelor ce spală adormirea
Îmi cureți sufletul , arunci greul în balta
Care primește tot, adună amintirea.
Te uiți la mine, mă mângâi cu privirea
Mă iei alături, mă înveți ce este bine
Mă dojenești că nu știu să alung durerea
Că nu știu să mă port cum se cuvine.
Silvia Bya
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu