Sunt floarea ce ai scos-o din grădină,
Ai pus-o-n glastră…ai lăsat-o fără lumină..
I-ai rupt apoi, una câte una…petalele…
I-ai luat seva , rădăcinile, până și
amintirile.
Sunt floarea care plânge în surdină
Și caut…. caut acel ceva ce mă alină…..
Te caut poate pe tine, poate pe Dumnezeu,
Mă caut poate pe mine…. Cine sunt eu ?
Sunt floarea soarelui ? sau poate-o albăstrea,
Sunt rătăcită…. Orbecăi… sunt poate-o stea?
Lumină caut ? iubire ? poate întristare ?
Sau poate caut soare, sau o îmbrățișare ?
Sunt dor, sunt căutare, sau poate o întrebare,
Sunt alergare, sunt iubire, sau poate
rătăcire,
Sunt un poet, un mag, un om, un cânt de liră,
Sau poate plâns, sau poate zori de zi ce mă
inspiră.
Sunt rătăcită în iadul de aici și nu pricep…
De unde vin, și unde plec, unde mă-ndrept
Mai caut, tot mai caut, în albastrele nopți….
Să fiu acolo, dincolo, în lumea celor drepți.
Silvia Urlih 15.02.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu