POVESTEA UNEI VIEȚI

Privesc iar în urmă,…. amintiri mă cuprind,

Un remember al vieții, pe file vreau să strâng.

Regret ceva ? aș mai schimba ceva ? și strig.......

Eram ca un boboc, apoi... m-am ofilit.

Acum sunt ca o floare ce a îmbobocit.

Am găsit prin credință , ceea ce mi-am dorit.       

Boala nemiloasă pusese stăpânire,

Trupul meu cel tânăr, s-a frânt în tăcere

Ochi-mi au vărsat râuri de durere.            

            Am strigat la voi,dar nu m-ați auzit…

            Am strigat , ca un pom în toamnă desfrunzit

            Am strigat, dar mi-ați întors spatele și ați fugit  

Am strigat la viață, ca să mă  ajute,

Am strigat la soartă, ca să mă asculte,

Am căzut de pe cele mai înalte bolte.

            Am căzu în genunchi, apoi  m-am resemnat

            Că nu sunt om întreg, că sunt handicapat

            Iar voi, prietenii mei m-ați abandonat.

Așa mi-e dat în viață, așa mi-a fost sortit,

Să ispășesc păcatul de altul săvârșit,

Să sufăr în tăcere, … să nu fiu auzit.

La strigătul de jale, la plânsu-năbușit,

Nu mi-a răspuns nimeni,ei nu m-au auzit.

Am rămas singură,dar Domnul m-a călăuzit

M-au părăsit cu toții, s-au aruncat în viață,

Eu am rămas în urmă,  nu eram acceptată

Ruga ,plânsul și durerea nu-mi era auzită.

Dar roata s-a- nvîrtit, iar eu mi-am revenit

De handicapul meu Dumnezeu m-a absolvit

Acum sunt eu în față..ei ..s-au troienit.                              

Lacrimi de iubire mi-au brăzdat obrazul

Lacrimi de speranță mi-au însoțit dansul

Lacrimi de durere mi-au alungat necazul.

Așa mi-a fost dat, așa mi-a fost sortit

Așa mi-e mie soarta, să lupt și să înving.

Acum sunt sănătoasă, acum m-am împlinit          

Doamne, spune-mi Doamne, cum să-ți mulțumesc ?

Doamne, spune-mi Doamne, cum să te răsplătesc?

Doamne,spune-mi Doamne cum să te iubesc ?

Silvia Bya