Sunt focul ce arde în sufletul
meu,
sunt răstignită pe rugul
iubirii,
ard așteptând să reînvie mereu
iar, și iar , flacăra iertării.
Sunt jarul și focul ce m-au
copleșit,
acoperind cu-al lor neagră
cenușă,
sufletul și tot ce am iubit,
transformându-mă în păpușă.
Sunt iarna cu plete sure și
dalbe,
m-am acoperit cu sloiuri de
gheață,
să sting focul jarului cu-a lui
salbe,
să sting lacrimile de pe față.
Sunt flacăra iertării ce mă
arde în gând,
mă apasă, nu am răsuflare,
mă aud vieții, sorții strigând:
te rog, te implor, mai dă-mi
răbdare.
Silvia Bya
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu