Oamenii sunt ca niște cărți - Silvia Urlih

Nu vă temeţi să mai faceţi un pas, pentru a mai urca o treaptă. Nu vă temeți să mergeți mai departe, pentru că nici nu știți ce vă poate oferi viitorul.

Nu vă sugrumaţi instinctul de a merge mai departe. Bucuraţi-vă de viaţă, bucurați-vă de tot ceea ce vă face bine și de tot ceea ce vă aduce fericirea.

Eliberați-vă de frici, de temeri și de rănile trecutului. De trecut, așa cum a fost el, cu bunele și relele lui. Viața, cu bunele și relele ei, este atât de frumoasă !

Oamenii sunt ca niște cărți în care-și scriu viața. Unii vor să se mai lase citiți, alții, decid să-și pună cartea vieții într-un cufăr și să-l încuie. Poate cartea vieții lor e prea ternă, sau prea „normală” sau poate prea dureroasă. Unii v-au citit cartea vieții, au citit, v-au citit durerile și frustrările, dar nu au înțeles nimic.

Ce faci atunci când constați că cei ce ți-au citit cartea, au citit-o degeaba ? Ajungi la concluzia că nu vrei să te mai lași citit. Preferi ca ceea ce ai scris în cartea vieții tale să rămână doar pentru tine și să o iei cu tine dincolo de nori. La ce bun să mai lași pe orice neavenit să citească, dacă tot nu înțelege nimic ?

Ca să poți să-mi citești cartea sufletului, ai nevoie de curaj, însă, mai presus de toare, ai nevoie de acceptul meu. De ce ? Pentru că sufletul meu nu mai poate accepta pe orice neavenit.

Nu-mi mai pot deschide poarta sufletului cuiva care-mi vrea răul ( voit sau nevoit)

Nu mai pot deschide poarta sufletului cuiva care să mă rănească. Încă mai am răni sângerânde. La ce bun alte răni ?!

În casa sufletului meu va intra doar acel cineva care să mă ajute să-mi  vindec rănile provocate de trecutul meu dureros.

În casa sufletului meu va intra doar acel cineva, alături de care să pot din nou „zbura”.

Și da, sunt suflete și cărți pe care dacă le citești, nu mai poți rămâne același.

Și da, sunt cărți scrise de oameni care au avut curajul de a-și povesti viața și pe care dacă le citești, îți pot schimba viața.

Și da, sunt suflete la care dacă poți ajunge, îți pot schimba viața prin bunătatea lor.

Dacă ai curaj, bate la poarta sufletului meu. S-ar putea să te aud, să te văd și să-ți deschid.

S-ar putea să te văd, să te aud, dar, să nu-ți deschid. S-ar putea să nu te las să-mi citești în suflet.

S-ar putea să nu te las să-mi mai citești în suflet.

Depinde de sufletul și de comportamentul tău. Depinde de nivelul tău de înțelepciune.

Mai știi să citești o carte, o carte în care sufletul știe să râdă, dar și să plângă ?! Mai poți urca o treaptă ?

Poți să te pliezi sufletului meu ? Ai curaj să-mi atingi sufletul zdrențuit ? 

fragment din cartea Gânduri ascunse-n gânduri - Silvia Urlih