Uneori,
datorită experiențelor nefaste pe care le-ai trăit, poți răni pe cine nu
merită. Ești suspicios și neîncrezător. Ai impresia că cine își oferă ajutorul,
și-l oferă cu un scop.
Fiind
însă astfel, poți face mari greșeli. Îl poți răni și goni din viața ta, chiar
pe omul care îți este predestinat, care să-ți poată oferi împlinire
sufletească. Îl poți răni, fără să-ți dai seama, chiar pe omul care ar renunța
la orice pentru a fi cu tine. Îl poți răni pe omul care nu-și va dori să-și
clădească fericirea pe nefericirea, pe suferința și pe instabilitatea ta
emoțională.
Sunt
însă și altfel de situații în care poți răni pe cineva, datorită caracterului
pe care nu-l poți schimba.
Îl poți răni pe omul alături de care ai un
trecut și care luptă pentru prezent și pentru viitor. Îl poți răni pe cel care
ți-a oferit cădura unui cămin, care ți-a fost alături când ai fost bolnav, sau
când ai fost într-un impas financiar.
L-ai
putea răni pe omul care te-a ajutat și continuă să te ajute să revii pe calea
cea bună, care te ajută necondiționat să devii ceea ce ți-ai dorit.
Îl
poți răni pe prietenul care ți-a fost alături, atunci când toți te-au părăsit. Îl
poți răni pe prietenul care nu te-a criticat niciodată, dar care ți-a spus
„verde-n față” acolo unde greșești (chiar dacă adevărul doare) și care a aplâns
atunci când ai suferit, alături de tine.
Cum
îi poți răni pe cei care ți-au dorit și încă își doresc să-ți fie bine ?
Continuând să persiști în greșelile și alegerile care-ți aduc răul, sau uitând,
atunci când îți este bine, de binele făcut la nevoie.
Exemplu
: Ești un suflet minunat, dar, ai un mare defect: sau păcănele, sau alcoolul
sau drogurile. Degeaba ești un om minunat atunci când nu consumi alcool, dacă
atunci când o faci, rănești. Degeaba ești un om minunat, dacă toți banii se duc
pe droguri, păcănele sau alcool.
Să
spunem că, o persoană te-a ajutat să te vindeci de acest mare defect, iar după
ce te-ai vindecat, îl uiți, pentru că, a făcut-o pentru că așa a vrut el, a
făcut-o necondiționat. Pleci și-ți vezi de viața ta, iar cel ce ți-a fost
alături, rămâne și… suferă.
Omule,
care ai fost ajutat la necaz, să nu uiți că, dacă-l rănești, cu indiferența ta,
pe cel care te-a ajutat, Dumnezeu îl iubește pe cel care și-a rupt din timpul
și sufletul lui pentru a-ți fi alături. Dumnezeu îl iubește și-i va vindeca, cu
iubirea lui divină, rănile provocate de tine.
Tu
?! Tu, ce vei face tu, cum îți va fi, când Dumnezeu se va supăra pe tine și-ți va
întoarce spatele, când nu te va mai ține în brațele Lui minunate ?
De
fapt, cred că Dumnezeu îi iubește pe ambii, atât de mult încât le-a oferit
șansa să fie fericiți și le dă ocazia să fie împreună pentru a-și învăța
lecțiile.
Dumnezeu
a ales ca cele două persoane să fie alături, unul pentru a vindeca rănile, și
altul , pentru a răni…. Am un amendament : roata se învârte.
Cu
siguranță că nimic nu e întâmplător în Universul ăsta. Oamenii se întâlnesc și
nu o fac întâmplător. Unii înțeleg de ce o fac, alții însă, nu înțeleg și
continuă să nu-și schimbe caracterul, obiceiurie nocive, tabieturile care-i fac
rău.
Nu
înțeleg că atunci când nu înțelegi, că dacă rănești, vei suferi la rândul tău. Legea
bumerangului.
fragment din cartea - Gânduri pribege - Silvia Urlih28.05.2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu