La început a fost IUBIREA ! Eu cred că la început a fost iubirea de sine,
respectul și prețuirea de tine însuți.
La un moment dat, am înțeles și
eu ce e aceea iubire de sine. Spun la un moment dat, pentru că nimeni nu mi-a
explicat ce e aceea. Am experimentat și într-un final am înțeles.
Mi se spunea : iubește-te pe tine
însăți, ca să ai destulă iubire pentru a dărui și altora. Privește-te dimineața
în oglindă și spune-ți că te iubești. Am încercat, normal că am încercat, dar…
nu am înțeles nimic. Vedeam în oglindă un chip trist sau nervos, sau
nemulțumit, sau obosit. Puneam ceva machiaj pe față și… gata !!! ce mă mai
iubeam eu …. și ce frumușică mă vedeam… la naiba… era doar o mască… mă mințeam
dimineață de dimineață. Cum să pot iubi o femeie obosită, nemulțumită și sătulă
de viața pe care o trăia ?
Cum puii mei să mă fi iubit pe
mine însămi ? Ce o fi fost asta? Ce, eu sunt narcisistă ? Doar ăștia se iubesc
atunci când se privesc în oglindă.
Cu timpul am înțeles cum să mă
iubesc pe mine însămi și de ce. În primul rând, am învățat să-L accept pe
Dumnezeu în sufletul meu și, dacă L-am acceptat, normal că L-am iubit…și
dacă L-am iubit pe El, normal că m-am
iubit și pe mine. Da, îl iubesc pe Dumnezeul din mine și atunci, normal că mă
iubesc și pe mine.
Mi-am făcut timp să mă gândesc și
la mine, mi-am făcut timp să-mi analizez viața și trăirile. Mi-am ascultat și
simțit trupul, durerile lui, bolile lui. Mi-am dat seama că, doar dăruindu-mă
celor din jur, uit de mine. Da, de multe ori am uitat de mine, iar trupul mi-a
arătat prin boli că am nevoie de repaus, am nevoie de odihnă, am nevoie să-mi
fiu și eu pe primul plan.
Am învățat apoi să-mi simt și
sufletul. Ce-l doare ? De ce-l doare? Ce-l nemulțumește sau ce-l mulțumește.
După ce am învățat toate astea, m-a cuprins o milă infinită față de mine. Am plâns
de săreau cămășile pe mine, plângeam cu vorbe, urlam ca la mort, mi-am plâns de
milă până când, la un moment dat, când am sesizat că-mi făceam singură rău. M-am
orit din plans și am luat o decizie vitală: nu-mi mai plâng de milă, ci iau
decizii radicale vis-a-vis de mine și de viața mea. M-am întrebat și am
întețels că, dacă eu îmi plâng de milă, cei din preajma mea, cum s-or simți ?
Nu cumva le provoc și lor milă ? Nu cumva suferința mea le provoacă și lor
suferință ?
Ce-am făcut ca să scap de
sentimental de milă față de mine? Mi-am schimbat percepția vis-a vis de mine și
de viața mea. Mi-am acordat cât mai mult timp mie. De unde aveam impresia că
nu-mi ajunge timpul și mă tot plângeam de lipsă de timp, am reușit să-mi fac
obligatoriu timp să merg la salonul de înfrumusețare, la masaj, mi-am cumpărat
flori, nu mi-am mai refuzat absolut nimic din ceea ce-mi făcea mie și doar mie
bine, ba mai mult mi-am găsit timp și de relaxare prin plimbări lungi. Da, am
ales să mă plimb de una singură și în același timp să mă bucur de ceea ce-mi
oferea natura. Am pierdut mulți ani în care nu „am mai văzut” frumusețea
naturii. După ce mi-am luat perdeaua de pe ochi și sacii cu pietre de pe umeri,
după ce m-am trezit și am ieșit din tumultul vieții în care mă aruncasem de
bună voie, am început să mă bucur iar de pomi, de flori, de răsărit sau de
apus. Dacă mie mi-e bine, și celr din
jurul meu le este bine. Un om stresat, stresează și pe ceilalți și, tot stresând-i
pe alții, ajungi să te izolezi, nu pentru că ți-ai dori tu, ci pentru că ceilalți
nu te mai vor în preajma lor.
Psihologul iranian Hajar Owrang
spune: „Iubirea de sine este definită ca un sentiment de afecțiune față de
propria persoană, în timp ce egoismul este o atitudine exagerată, preocupare
pentru interesele personale și de nesocotire a intereselor altora, o trăsătură
morală care pune mai presus de toate interesele personale, deci o iubire
excesivă de sine.”
A te iubi pe tine însuți constă în
faptul că te accepți exact așa cum ai
ajuns să fii, cu trecutul tău, cu bunele și relele tale ( nu mă refer că
trebuie să te accepți cu grăsimile și bolile tale). Trecutul, așa cum a fost
el, nu-l mai poți reface. Ai greșit, asta e, mergi mai departe fără a repeta
acele greșeli, fără a te mai judeca.
Iartă-te și mergi mai departe cu
iertarea în brațe. Dacă reușești să te ierți pe tine, vei avea puterea să-i
ierți și pe cei care ți-au greșit.
Doar oamenii care au înțeles că
trebuie să se ierte și să se iubească, îi pot iubi, ierta și înțelege și pe
ceilalți.
Doar oamenii care renunță la ego-ul
lor, la mândria prostească și orgoliul lor, îi pot înțelege și pe ceilalți.
Nimeni nu-i perfect pe lumea asta, toți facem alageri care ne provoacă rău.
Orice om mai greșește. Împortant însă este să conștientizeze, la un moment dat,
că a greșit și să nu mai repete greșelile.
Doar dacă-L iubești pe Dumnezeul din
tine te poți ierta și iubi.
Iubirea de sine, presupune să o
tolerezi pe persoana pe care o vezi în fiecare zi în oglindă. Privește-te și
acceptă-te. Atunci când simți iubire
autentică față de tine și de Dumnezeul din tine, ești capabil să te ierți, să
ierți, să te asculți, să asculți, să te ajuți și să ajuți. Iubirea de sine nu
doare, ba din contra, îți dă o stare de foarte bine și de împăcare cu tine
însuți.
Cei care nu au înțeles încă ce-i
aceea iubire de sine, devin, dacă nu cumva deja sunt, egoiști. Un om egoist
este preocupat doar de propria persoană. Egoistul este într-o continuă agitație.
Are doar scopul de a aduna cât mai multe averi pentru el însuși. Egoistul, egoismul
, pune mare preț pe lucrurile material. Egoistul este acea persoană care este
în stare să calce și peste cadavre, doar pentru a-și vedea împlinită dorința.
Cel care a învățat să se iubescă, să
se accepte și să-l primească și găzduiască pe Dumnezeu în sufletul său, se simte
împlinit și mulțumit cu viața sa, fără a-și dori prea mari averi. Reușește să
atragă alături de el oameni de calitate, asemeni lor, alături de care să se
simtă bine.
Îți spun sincer că e greu să ajungi
până acolo încât să spui „mă iubesc” și mă accept cu trecutul meu, bun sau rău,
cum a fost el, dar, crede-mă, nu e imposibil.
Iubește-l pe Dumnezeul din tine !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu