Suferințele nu-și au rostul- Silvia Urlih

Unii dintre noi am trecut peste despărțiri. Peste unele am trecut mai ușor, peste altele însă, ne-a fost infernal de greu să trecem.

Mă refer, nu neapărat la despărțirile de partener, ci și la  despărțirile de prieteni, sau așa ziși prieteni.

Peste unele, putem trece cu ușurință, pentru că nu ne-am implicat prea mult emoțional. 

Peste unele despărțiri, putem trece greu, pentru că ne cauzează dureri. Toate despărțirile însă, trebuie să ne determine să reflectăm cât mai în profunzime la cauzele care au determinat să alegem, sau să fim puși în situația de a alege să punem punct unei relații, fie ea de prietenie sau de iubire.

De ce ni se pare greu uneori să punem punct ? Pentru că încercăm să ne vedem vinovați. Apoi, parcă ni s-ar părea că greșim , că ne înșelăm, că ni se pare că prietenul, partenerul, ne manipulează, ne folosește. Apoi, după ce am ales să punem punct,  suntem șocați de alegerea pe care am făcut-o, ne este greu să acceptăm ce și de ce s-a întâmplat, negăm realitatea, negăm faptul că ceva s-a rupt, ne simțim al naibii de nașpa, ne este greu să punem piesele de puzzle cap la cap, ne este greu să aflăm, sau să înțelegem de ce s-a ajuns la asta.

Dacă facem parte din categoria celor părăsiți, căutăm vinovăția în partener, îl învinovățim, pentru că ne simțim trădați. Ne este greu să ne imaginăm viața fără el/ea, nu pentru că  viața nu ar mai avea sens fără partenerul de viață, ci pentru că ne-am obișnuit cu partenerul, pentru că aveam activități comune pe care acum le facem de unii singuri.

 Faptul că ar trebui să ne schimbăm stilul de viață, gândurile, tabieturile, obiceiurile, amintirile, ne accentuează într-o primă fază suferința pierderii.

Dacă am face parte din categoria celor care renunță la relație, cum ne-ar fi ? De ce am ales să plecăm din relație? Pe cine am găsi vinovat ?

Vinovat într-o despărțire este… hhhmmmm… LIPSA DE COMUNICARE. Da, e greu de acceptat ce spun, dar, lipsa de comunicare sinceră, duce la ruperea unei relații, fie ea de parteneriat ( căsătorie), fie ea de prietenie.

Dar, dacă am fi conștienți că de fapt nu am trăit cu adevărat în acea relație, că doar ne-am prefăcut că ne este bine, că ne-a plăcut să ne lăsăm manipulați sau ne-am simțit bine să manipulăm ? Dacă am conștientiza asta , ce-am simți, cum ne-am simți ?

Îți spun eu : ne-am simți vinovați și ne-ar fi rușine de  noi înșine.

Pe mine viața m-a învățat că fiecare are calea lui și că este în regulă să ne respectăm libertatea de a alege ce ne dorim.

Învăț în fiecare zi să accept și să iubesc oamenii, cu tot cu rănile și întunericul lor.  Așa cum învăț să mă iubesc pe mine, cu tot cu rănile și întunericul meu. Nu pot iubi, sau accepta oamenii care nu vor să accepte că au mari carențe de comportament sau că au vicii pe care nu vor să și le resolve.

Tu, omule, poți să deosebești lumina de întuneric ? Poți să deosebești omul care-ți vrea binele de cel ce-ți vrea răul, de cel ce doar se folosește de tine ? Poți să pui punct unei relații toxice, fără să te doară?!

E doar o întrebare retorică. Nu aștept răspuns. Dar eu îți pot da un răspuns. PPOȚI să ieși dintr-o relație toxică în care ai suferit, tocmai pentru că ai suferit. Bucură-te de faptul că ești liber ! Suferințele nu-și au rostul. Lacrimi ? Ce rost își au lacrimile? Dacă ar fi să plângi, plângi doar pentru timpul pe care l-ai irosit dedicându-te și luptând de unul singur pentru a salva acea relație, fie ea de iubiore sau de prietenie.

fragment din cartea Gânduri ascunse-n gânduri   - Silvia Urlih