sâmbătă, 18 mai 2019

Nu te mai minți pe tine însuți - Silvia Urlih


Relațiile din viața noastră vin cu un scop. Ele au potențialul de a scoate din noi  ce e mai frumos, dar, uneori, și ce e mai urât. Experiențele trăite în relații, fie ele de prietenie sau de cuplu, au  capacitate de a ne ajuta să devenim mai conștienți de noi înșine.
Este foarte importanr  să învățăm să ne asumăm responsabilitatea pentru gândurile, emoțiile, simțirile și faptele noastre.
Nu are rost să ne învinovățim partenerul, dar nici pe noi pentru ceea ce ni se întâmplă la un moment dat.
 Avem nevoie de experiențe pentru a înțelege ce ne dorim cu adevărat de la viață. Avem nevoie de experiențe pentru a ști unde, dacă și când greșim.
Relația de cuplu poate fi arealul în care avem ocazia să creștem și să evoluăm, (professional sau spiritual) dar, acest areal se poate transforma ( dacă suntem superficiali și nu privim cu ochi de șoim ceea ce trăim) într-un adevărat calvar, poate deveni stânca ce ne dărâmă și ne strivește  personalitatea.
            Pentru ca o relație să reprezinte un pas spre evoluția personală și spirituală unde să ne putem simți fericiți și împăcați, trebuie să ținem cont de suflet. El știe foarte bine ce e bine sau rău pentru noi.
De cele mai multe ori ne punem pe locul doi și ne dedicăm trup și suflet celor din jurul nostru. E regula de bază pe care și-o creează oamenii cu suflet curat, care au impresia că și ceilalți sunt ca și ei. Din nefericire, nu este deloc așa.
Nu mai fi naiv, nu te mai înjosi și umili în fața nimănui , decât în fața Dumnezeului din tine !
Ascultă-mă omule ! Fii demn ! Nu te mai umili în fața oamenilor limitați și lipsiți de calități umane. Nu-ți încărca mintea cu idei și gânduri inutile care te stresează și îți provoacă depresie. Nu-ți ucide sufletul !
Nu mai fi naiv ! Nu te mai minți pe tine însuți, crezând în  vorbe goale care au rolul de a te distruge sufletește.
Nu sta lângă oameni care îți transmit energie negativă. Acolo unde persistă pesimismul, buna ta dispoziție va dispărea și vei fi copleșit de griji care nu-ți aparțin. Nu are rost să te consumi pentru lucruri inutile.
Ai mare grijă de corpul tău!  Dacă sufletul se simte strivit de atâtea umilințe și manipulări, corpul va reacționa… va evada în boală. Când ai gânduri sănătoase și corpul tău va fi în armonie cu creierul și cu sufletul.
Foarte important ! Orice s-ar întâmpla nu renunța la ceea ce-ți dorești cu adevărat. Vor fi mulți cei care te vor descuraja, dar ascultă-i pe cei care cred în tine și te susțin să ajungi acolo unde dorești.
Nu te mai tot gândi la ceea ce a fost , dar nici la ceea s-ar putea putea întâmpla. Trăiește viața. Savurează fiecare clipă. Iubește cu tot sufletul, nu contează ce va fi. Contează ce se întâmplă acum și azi.
Și, știi ce-i cel mai important ?! Râzi !!! Râzi și renunță la măștile pe care cei din jur te-au determinat să le porți.
fragment din cartea Gânduri ascunse-n gânduri  - Silvia Urlih

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu