Cu trecerea timpului, am realizat că trebuie să fiu blândă cu
mine, am învățat că nu trebuie să mă mai judec, să nu mă mai cert, am învățat că
trebuie să am milă de mine. Cât despre ceilalți, cei din jurul meu … nu mai trebuie
să-mi fie milă, ci să am doar compasiune pentru ei.
Zi de zi am fost atentă la ceea ce mi-au transmis cei apropiați
mie, sau cei alături de care m-am lovit și m-am înconjurat.
Unii mi-au transmis milă, alții m-au lăsat rece.
Am compasiune și nu milă față de cei de care mă tot „împiedic” zilnic, de cerșetori. Unii cerșesc
bani, alții atenție, alții respect, alții iubire. Indiferent ce ar cerși, tot
cerșetorie se cheamă că sunt, iar eu … detest cerșetoria, îi detesc pe cei care
nu fac nimic pentru a le fi bine. Așteaptă să le fie bine și cam atât.
Milă mi-a fost ( și poate că încă îmi este) doare de mine. De ce
milă doar de mine și compasiune pentru ceilalți ? Pentru că ani de zile am muncit
până la epuizare, ani de zile m-am dăruit și am dăruit tuturor ( și celor care meritau
dar și cerșetorilor), ani de zile am fost incapabilă să-mi aud și să-mi înțeleg
plânsul sufletului. Acum sunt capabilă să înțeleg care-i cursul vieții mele dar
și al celor din jurul meu.
De ce doar compasiune și nu milă față de ceilalți ? Pentru că
așa le-au fost alegerile. De ce să-mi fie milă de cineva care conștient și-a
ales drumul în viață ? De ce să-mi fie milă de cineva care cerșește iubire fără
să dea nimic la schimb? De ce să-mi fie milă de cineva care cerșește respect ? Nimic
nu se cumpără.
Da, am compasiune față de unii dintre ei, dar nu și milă. Îmi
pare rău pentru ei, dar cam atât. Poate că par insensibilă față de semenii mei,
tocmai eu, care am fost persoană cu handicap locomotor.
Da, tocmai pentru că am fost ce am fost, am ajuns la concluzia
că trebuie să am doar compasiune față de cei slabi. Nu mă refer acum la
persoanele cu dizabilități, nici la bătrâni, nici la cei suferinzi de boli
incurabile, ci la cei care-și plîng de milă ( am copii și nu am ce le da de
mâncare… etc) , cei care cerșesc, cu copil mic în brațe, nu pot avea milă de
bărbații sau femeile tinere, care pot munci, dar nu o fac.
Pe mine viața m-a dat cu capul de toți pereții și mi-a arătat ce
trebuie să fiu. Eu am înțeles că, fără sacrificii, fără muncă cinstită, zi de
zi până la epuizarea, nu aș fi avut ce am. Am înțeles că, fără munca cu mine
însămi, nu aș fi putut să fiu cine sunt nu mi-aș fi putut depăși limitele și nu-mi
pot depăși limitele. Și azi muncesc cu mine, nu m-am culcat pe o ureche. Zilnic
ne lovim de situații pe care trebuie să le depășim.
Am avut acces la un moment dat, la ADEVĂRUL DIVIN și am înțeles
că cea mai bună cale pe care trebuie să o urmez este aceea a milei divine, DIVIN
care nu judecă pe nimeni. De mine doar lui Dumnezeu i-a fost milă. Din nefericire,
nu sunt nici sfânt și nici dumnezeire… sunt doar un umil om care a reușit să-și
depășească limitele și, spre amurgul vieții, să se înțelepțească.
Deci, nu judec pe nimeni, dar nici nu mai poate să-mi fie milă de
cineva, ci doar să am compasiune. Dacă-mi ceri să te ajut, te ajut cu drag. Dacă
nu mi-o ceri, nu mă mai ofer voluntar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu